Știri
22.03.2010
Programul Zilelor Sfântu Gheorghe de anul acesta este finalizat în proporţie de 99%- a anunţat, joi, Grubisics Levente. Organizatorul principal a declarat că programul scenelor mari este definitiv, iar rândul starurilor şi a programelor s-a lărgit cu formaţia Váradi Roma Café care cântă din repertoriul internaţional, cu orchestra Magna Cum Laude, cu trupa 4 for Dance cât şi cu selecţii de musical-uri interpretate de Dolhai Attila şi Janza Kata.
18.03.2010
Primăria municipiului Sf. Gheorghe organizează licitaţie pentru ocuparea
domeniului public cu ocazia târgului de Zilele Sfântului Gheorghe 23-25
aprilie 2010, pentru standuri de comerţ cu amănuntul şi pentru
miniparcuri de distracţie.
Ofertele în plicuri sigilate vor fi depuse până în data de 6. aprilie 2010, orele 10 la Biroul Relaţii cu Publicul al Primăriei Sf. Gheorghe sau al TEGA SA.
Ofertele în plicuri sigilate vor fi depuse până în data de 6. aprilie 2010, orele 10 la Biroul Relaţii cu Publicul al Primăriei Sf. Gheorghe sau al TEGA SA.
08.03.2010
Anul acesta oraşul va avea un buget mai mic decât anul trecut, dar se speră ca, pe parcursul anului, încasările să crească din proiecte şi programe guvernamentale - a subliniat Primarul Antal Árpád András la prezentarea bugetului oraşului pe anul 2010. În cadrul şedinţei extraordinare de miercuri, ca urmare a consultărilor anterioare, conducătorii oraşului au acceptat în unanimitate proiectul de hotărâre. Bugetul iniţial al oraşului Sfântu Gheorghe este de 95.624.000 lei, aproape cu 20 la sută mai mic decât cel de anul trecut.
08.03.2010
„Consider că este onorabil din partea domnului Horia Grama faptul că ar extinde hotarele Ţinutului Secuiesc până la Marea Neagră”- a ironizat declaraţiile deputatului social democrat, primarul Antal Árpád András. Consideră amuzantă afirmaţia lui Grama spunând că nici în judeţul Constanţa nu se foloseşte seria CT ci KT în cărţile de identitate. Primarul a continuat cu întrebarea: „ Ce înseamnă şi cum se leagă de judeţul Alba seria AX, din cărţile de identitate a locuitorilor din acest judeţ? ”
08.03.2010
Începând cu data de 9 martie, Tega în colaborare cu Poliţia Municipală organizează un program de curăţare stradală, care se va desfăşura pe parcursul unei săptămâni. Ideea de bază a proiectului este ca şi acele porţiuni ale străzilor principale să fie curăţate, unde de-obicei, sunt parcate maşini.
08.03.2010
Parteneriat cu comunitatea rromă din Őrkő
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, prin Asociaţia Amenkha, a început procedurile de angajare a patru rromi din Őrkő. Aceştia vor avea rolul de intermediari între Municipalitate, Organele de Pază şi Ordine şi comunitatea rromă, a declarat primarul Antal Árpád András în cadrul conferinţei de presă de joi.
Acesta este primul pas pentru a putea construi încrederea reciprocă, fiind de acord şi reprezentantul comunităţii rrome, domnul Dima Mihály.