ro
 
Duminică, 08. Noiembrie 2026.

Ziua Copiilor, în inima oraşului

27.05.2011

Anul acesta, copiii vor pune stăpânire pe centrul oraşului. Programele organizate de 1 iunie, se vor desfăşura în trei locaţii diferite: scena amplasată pe strada Gróf Mikó Imre, în Piaţa Libertăţii şi în la pavilonul din Parcul Elisabeta, şi în jurul acestuia. În toate aceste locaţii, copiii pot participa la programe foarte diversificate şi colorate. Vor fi concerte şi spectacole de copii, activităţi creative şi de artizanat, concursuri şi foarte multe alte jocuri distractive, care-i vor aştepta pe şcolari, preşcolari, şi pe toată lumea cine iubeşte jocul.

Anul acesta, în Târgul organizat de Ziua Copiilor, 23 de comercianţi îşi vor oferi gama variată de produse, între orele 11,00 – 19,00.

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a organizat acest eveniment, în parteneriat cu organizaţiile civile şi instituţiile culturale locale.

 

Ziua Copilului
1 iunie 2011

PROGRAM



Scenă
strada Gróf Mikó Imre

11:00    Fanfara Kováts András (Reci)
11:50    Spectacole ale copiilor preşcolari şi din clasele primare
14:00    Scena dansului – Palatul Copiilor
15:00    „A medve nem játék ” (spectacol interactiv pentru
            copii) – Formaţia Égvilág                                                                                      
16:00    Premiere „Barangoló” –  Asociaţia Tinerilor Maghiari
17:00    Teatru de păpuşi: Fata babei şi fata moşneagului -
            Andrei Mureşanu Színház
18:00    Casa dansului popular pentru copii – Formaţia Égvilág


Piaţa Libertăţii

11:00–18:00      Probă de îndemnare pe lăzi – Jacko Sport, Jaxtrem
11:00–18:00      Studio Creativ
11:30–13:00      Parc de statui vii  –  Atelierul de Teatru „Osonó”
11:30–14:30      Ocupaţii meşteşugăreşti – Fundaţia Guzsalyas
12:00–13:00      Dezvelirea statuii de husar în Parcul Elisabeta, terenul de joacă
12:00–18:00      Mini zi a elevilor: confecţionare steaguri, statui de săpun – Asociaţia „Regös”
12:00–18:00      Tineri civili – oraşul copiilor
12:00–18:00      Clubul Colecţionarilor – Casa de Cultură „Kَónya Ádám”
12:00–18:00      Jocuri gonflabile – Centrul de Joacă „Zsibongó”
13:00–18:00      Circuit carting – Palatul Copiilor
14:00–15:30      Colţul de joacă: jocuri de fantezie, de echipă şi de actorie – Atelierul de Teatru „Osonó”
15:00               Streetball – Asociaţia Athlos
17:00               Concursuri de îndemânare: bicicletă, role, skateboard – Jacko Sport, Jaxtrem
 

Pavilion
Parcul Elisabeta

10:00-18:00       Expoziţie din materialul concursului de desen „Este bine să fii maghiar?”
10:00–13:00      Grădina minunilor (E.R.Sz.I.)
11:00–13:30      Poveşti pentru cei mici – Asociaţia „Sikló”
11:00–18:00      Jocuri de rol: pistă obstacole (parcursă cu cârje şi în scaun cu rotile), preparare clătite,
                      decorare lumânări, ocupaţii creative – Casa Iris
13:00–14:00      Minestrone Band – formaţie care cântă la instrumente din legume  (E.R.Sz.I.)
13:00–16:00      Pitici pe roţi (până la vârsta de 6-7 ani) – Jacko Sport, Jaxtrem, Homa SRL
14:00–15:00      Extragere tombolă: Serviciul de Ajutor Maltez
14:30–18:00      Poveşti pentru cei mici –  Asociaţia „Sikló”
15.00–18:00      Grădina minunilor (E.R.Sz.I.)

Târg 11:00-19:00


Organizator: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Colabolatori:
Asociaţia Athlos, Asociaţia E.R.Sz.I., Asociaţia „Regös”, Asociaţia „Sikló”, Asociaţia Soare Verde, Asociaţia Tinerilor Maghiari, Asociaţia „Tipe-Tupa”, Atelierul de Teatru „Osonó”, Biblioteca Judeţeană „Bod Péter”, Caritas, Casa de Cultură „Kónya Ádám”, Casa Iris, Centrul de Informare Europe Direct, Centrul de Joacă „Zsibongó”, Consiliul Tinerilor din Sfântu Gheorghe, Consiliul Judeţean al Elevilor Covasna, Crucea Roşie, Fundaţia „Guzsalyas”, HITI, Homa SRL, Jacko Sport, Jaxtrem, Palatul Copiilor, Serviciul de Ajutor Maltez,Şcoala „Gödri Ferenc”, Teatrul „Andrei Mureşanu”

 

\"\"
(Click pentru a mări imaginea)
 

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.