Știri
În scurt timp vor demara lucrările de asfaltare a trotuarelor de pe Bulevardul Gen. Grigore Bălan şi strada Nicolae Iorga – a declarat în conferinţa de presă, domnul Antal Árpád András, primarul Municipiului Sfântu Gheorghe.
Consiliul Local şi-a propus ca unul din obiectivele sale să fie recuperarea mai multor clădiri aflate cândva în proprietatea oraşului. În şedinţa extraordinară de marţi a Consiliului Local s-au adoptat hotărâri referitoare la recuperarea sediului fostei Bănci Naţionale a României, a clădirii fostului Hotel Hungaria, aflată în centrul oraşului, clădire monument de artă, cât şi imobilului Fabricii de Ţigarete, toate aceste clădiri să reintre în posesia oraşului Sfântu Gheorghe.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe vă invită sâmbătă, 5 mai 2012, începând cu ora 20 la inaugurarea festivă a statuii Sfântului Gheorghe amplasat în piaţa Libertăţii.
Marţi Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a predat terenul de la Şugaş Băi, celor cinci firme locale care au câştigat licitaţia, astfel că staţiunea va fi plină de muncitori – a declarat doamna viceprimar Sztakics Éva.
Doamna viceprimar Sztakics Éva a declarat că, în scurt timp, terenurile de sport reabilitate şi modernizate anul trecut, a două şcoli din Sfântu Gheorghe, vor fi disponibile cetăţeniilor oraşului.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că, începând de miercuri, 25 aprilie, de la ora 8,30 şi până luni la prânz, 30 aprilie, circulaţia auto va fi restricţionată în centrul oraşului, datorită pregătirilor pentru Zilele Sfântu Gheorghe...
Ziua Pământulul în Capitala Culturală şi de Tineret
Sâmbătă, pe data de 21 aprilie, începând de la orele 16 va debuta primul program verde din cadrul evenimentelor Sfântu Gheorghe Capitala Culturală şi de Tineret a Ţinutului Secuiesc, dedicat Zilei Pământului.