ro
 

Știri

S-au finalizat lucrările pe strada Daczó
18.06.2013

Strada Daczó  a fost reabilitată ca parte a Planului Integrat de Dezvoltare Urbană. Tronsonul de drum a fost complet reabilitat şi modernizat...

Se finalizează lucrările la blocul social
18.06.2013

Din cele două blocuri de pe strada Lunca Oltului, municipalitatea a reuşit să predea unul, mai devreme, iar în acesta au primit locuinţe persoane aflate în situaţii defavorizate, din punct de vedere social.

Programul Galopiadei Secuieşti este public
18.06.2013

Deşi ar mai putea interveni modificări mărunte, programul Galopiadei Secuieşti este finalizat. În cadrul evenimentului ecvestru de două zile, rolul principal îl vor juca sporturile de echitaţie, iar în timpul programului cultural din timpul serii vor participa şi călăreţi locali.

Bazinul de înot este închis
10.06.2013

În perioada 10-17 iunie bazinul de înot din Sfântu Gheorghe va fi închis din cauza unor lucrări de mentenanţă.

Dezvoltarea oraşului prin proiecte
10.06.2013

Şi în acest an, la Sfântu Gheorghe sunt în curs lucrări în valoare de mai multe milioane de lei. Mare parte din aceste lucrări se desfăşoară ca investiţii de dezvoltare, parte a Programului Operativ Regional, dar s-au găsit şi surse de finanţare din forţe proprii pentru dezvoltarea Grădiniţei „Csipike.

Dansul Focului pe Platoul de la Moacşa
04.06.2013

Autorii acestui spectacol deosebit, sunt în acelaşi timp, şi soliştii producţiei: Bársony Bálint şi Németh Gábor "Némo". Invitaţii acestui binecunoscut duo în lumea muzicii uşoare sunt solişti renumiţi de muzică internaţională.

Au început înscrierile pentru Galopiada Secuiască
04.06.2013

Încep înscrierile pentru ediţia din acest an a Galopiadei Secuieşti, aceasta fiind o etapă de calificare pentru concursul de peste hotare, Galopul Naţional din Budapesta.

Muzeul Cinegetic se bucură de succes
04.06.2013

În primele şapte zile şi jumătate de la deschidere, Expoziţia Cinegetică a Ţinutului Secuiesc deschisă la Casa Bene a fost vizitată de 614 persoane – a declarat doamna viceprimar Sztakics Éva-Judit.