ro
 
Sâmbătă, 08. Noiembrie 2025.

Știri

Circulaţia pietonală va fi închisă în Piaţa Libertăţii
13.10.2015

Începând de miercuri, 14 octombrie, datorită lucrărilor de construcţie a noii pieţe centrale, se va închide circulaţia pienonală pe Piaţa Libertăţii – pe tronsonul dintre Teatrul  „Tamási Áron „ şi Fundaţia LAM. Această restricţie de circulaţie pentru pietoni este valabilă până în data de 23 octombrie.

Târgul de Toamnă se organizează pentru a cincea oară la Sfântu Gheorghe - Program
08.10.2015

Între 10 şi 11 octombrie se organizează a cincea ediţie a Târgului de Toamnă în centrul oraşului Sfântu Gheorghe, împreună cu a XIII-a ediţie a Paradei Cârnaţilor şi a IV-a ediţie a Festivalului Verzei. Evenimentul va avea loc în parcarea Hotelului Bodoc și în împrejurimea acestuia, adică în zona cuprinsă între secțiunea de drum din faţa clădirii primăriei, pe strada Kossuth Lajos și până la intersecţia străzii Kőrösi Csoma Sándor.

Numai o zi până la data limită! - Concurs de proiecte pentru designeri debutanţi
29.09.2015

Mai aveţi numai o zi până la data limită a Concursului Design Prowood. Aşteptăm înscrierile voastre până la 30 septembrie 2015.

Târg de Toamnă la Sfântu Gheorghe - Anunţ în atenţia producătorilor locali, meşterilor artizani şi micilor meseriaşi
28.09.2015

În perioada 10-11 octombrie 2015,  Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe organizează Târgul de Toamnă la care este aşteptată prezenţa micilor producători, a meşterilor populari şi a producătorilor tradiţionali din împrejurimi, care realizează produsele specifice zonei noastre, în mod tradiţional.

La Sfântu Gheorghe, Întâlnirea Internaţională a Fierarilor, Ediţia a II-a
03.09.2015

La cea de-a II-a Întâlnire Internaţională a Fierarilor, care este organizată de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, în perioada 4 – 7 septembrie 2015, în cadrul Anului Tradiţiilor, vor sosi la Sfântu Gheorghe fierari din Ungaria, Austria şi din mai multe regiuni ale ţării.

Târg de toamnă cu echipa i2021
27.08.2015

În ultimul weekend al lunii august, tot cei interesaţi pot vizita târgul de produse şi valori organizat la Târgu Secuiesc şi, în cadrul acestuia, pe lângă „mingile colorate ale identităţii”, vor avea ocazia să-i întâlnească şi pe membrii echipei i2021.

Comemorarea lui  Albert Flórián, câştigătorul Balonului de Aur
26.08.2015

Sfântu Gheorghe aduce un tribut sportivului naţiunii, prin expoziţia care aduce foarte aproape opera lui  Albert Flórián, singurul câştigător maghiar al Balonului de Aur.