ro
 

Patinoarul şi-a deschis porţile

09.12.2013

Posibilităţi de recreaţie la Şugaş Băi

Încet, încet soseşte iarna, şi cu încă o ninsoare bună, la Şugaş Băi va exista posibilitatea de schiere. Centrul de recreere şi tratament, care a fost predat anul trecut, şi care din luna octombrie a acestui an este administrat de societatea Trist SRL, îi aşteaptă pe cei care doresc să fie răsfăţaţi. În acelaşi timp, vizitatorii pot să-şi folosească şi patinele: una din patinoare este deja funcţional, iar celălalt va fi deschis în scurt timp.

Centrul a fost construit prin programul „Drumul apelor minerale” - acesta oferind servicii excepţionale la preţuri accesibile. Cei care doresc doar o simplă relaxare, pot să o facă doar înotând în bazinul mare cu apă caldă, aici temperatura apei având 27 – 32 grade Celsius. În bazinul mic apa este rece, apa minerală va fi legată mai târziu, iar atunci, tensiunea de zi cu zi va putea fi eliberată în bazinul cu apă minerală. După o bălăceală merită încercată şi sauna, aerul cald având o putere extraordinară de detoxifiere a organismului.

Etajul centrului de recreere îi aşteaptă pe cei care iubesc mişcarea. Aici se pot găsi fel de fel de aparate de modelare corporală, cât şi de fitness şi de forţă, sala de masaj fiind despărţită printr-o perdea, aici găsindu-se două paturi care-i aşteaptă pe doritorii de relaxare. O sesiune de reflexoterapie costă 35 de lei, iar un tratament durează minim 50 de minute. Preţul unui masaj de relaxare pe spate este de 30 de lei (30 minute), masajul terapeutic pe spate este de 35 de lei (30 minute), masajul suedez (somatic) are valoarea de 45 de lei (50 minute), iar masajul limfatic poate fi solicitat la acelaşi preţ şi aceeaşi durată de timp. Masajul anticelulitic este de 70 de minute şi costă 50 de lei.

Preţul de intrare pentru adulţi este de 10 lei, iar pentru copiii cu vârsta sub 12 ani este de 5 lei.
Centrul este închis în zilele de luni şi marţi, vizitatorii fiind aşteptaţi de miercuri până duminică, în intervalul orar 12 – 20. Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0372 905 754 şi  0730 591 754.

De asemenea, patinoarul de lângă Staţia de Autobuz Multi Trans este şi el funcţional. Domnul viceprimar  Tischler Ferenc a declarat că, cel târziu la începutul acestei săptămâni, se va deschide şi patinoarul de la fosta piaţă Euro. Acest al doilea patinoar va avea dimensiuni mai mici. În luna decembrie, biletele se pot procura la preţul vechi, copii – 3 lei, adulţi – 5 lei, iar de la 1 ianuarie, preţul biletelor va creşte cu 2 lei, deci vor fi bilete de 5, respectiv 7 lei. Programul de funcţionare este afişat la faţa locului, iar pentru grupe de elevi se asigură separat locaţia. Publicul larg este aşteptat în orele după-amiezii şi în orele de seară, între 19 – 21, căci până la ora 17 sunt organizate antrenamente de hochei. La patinoarul de la Piaţa Euro nu vor fi organizate antrenamente, între orele 13,00 – 15,00 se pregăteşte gheaţa, de la ora 16,00 se deschide patinoarul, acesta fiind deschis până la ora 21,00.

Helikonul Ardelean 100: „Cercurile, cercurile – nu le părăsi”– Dialogul dintre imagine și cuvânt în artele vizuale ale Helikonului Ardelean
16.07.2026

Vernisajul expoziției Helikonul Ardelean 100 va avea loc marți, 21 iulie 2026, de la ora 16, în spațiul expozițional de la parterul Centrului de Artă din Transilvania. Expoziția va fi vernisată de Árpád András Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Zsolt Németh, deputat în Parlamentul Ungariei, Zsuzsanna Szebeni, directoarea Institutului Liszt din Sfântu Gheorghe, și dr. Beáta Bordás, istoric de artă.

Toleranță zero pentru distrugerea bunurilor publice
14.07.2026

Primăria Sfântu Gheorghe va identifica și sancționa toți autorii actelor de vandalism

Predictibilitate pentru mediul de afaceri din Sfântu Gheorghe
30.06.2026

Primăria și Consiliul Consultativ al Oamenilor de Afaceri au semnat un acord pentru înghețarea impozitelor locale ale firmelor în 2027 și 2028