ro
 

S-a aşezat piatra de temelie a complexului de locuinţe pentru medici

25.07.2013

Fundaţia Studium are ca scop sprijinirea învăţământului de stat în limba maghiară din Târgu Mureş, precum şi crearea unui mediu stimulativ pentru rămânerea în ţară a tinerilor medici. În Sfântu Gheorghe, locuinţele de serviciu pentru medici vor fi construite în cadrul proiectului lansat în acest sens, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Covasna, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Fogolyán Kristóf”. Depunerea pietrei de temelie a acestor locuinţe a avut loc într-un cadru festiv în data de 23 iulie, în grădina instituţiei de sănătate amintită.

Evenimentul a fost deschis de Tamás Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna care, salutându-i pe cei prezenţi, a subliniat: „În judeţul Covasna punem bazele unei construcţii care semnifică un progres, deoarece şi în perioada austerităţii generale am găsit modalitatea de a asigura reînnoirea pentru angajaţii din domeniul sănătăţii, de a efectua o investiţie care este aducătoare de beneficii şi care este rezultatul colaborării comune.” În legătură cu proiectul iniţiat de dr. Vass Levente, vicepreşedintele Fundaţiei Studium, Tamás Sándor a spus că în Sfântu Gheorghe vor să construiască locuinţe de serviciu similare cu cele din Târgu Mureş. În judeţ condiţiile necesare sunt asigurate şi, pe lângă dezvoltarea spitalului şi a serviciului de ambulanţă, principala noastră sarcină este să-i convingem cadrele de specialitate, medicii în special, să se întoarcă acasă.

Németh Zsolt, secretar de stat în Ministerul de Externe al Ungariei, fiind unul dintre sponsorii programului, în cuvântul său a subliniat două probleme care vor afecta pe termen lung dezvoltarea municipiului Sfântu Gheorghe: depunerea pietrei de temelie a complexului de locuinţe pentru medici, respectiv deschiderea unei filiale cu două secţii, agronomie şi silvicultură, a Universităţii Sapientia.


Foto: Henning János


Secretarul de stat a comparat aceste năzuinţe cu un traseu al alpiniştilor care, în opinia sa, se află în tabăra de bază după multă muncă şi planificare prealabilă, dar pentru atingerea obiectivului propus este nevoie de multe eforturi susţinute. În continuare, Németh Zsolt i-a asigurat pe cei prezenţi că Guvernul Ungariei va sprijini realizarea acestui proiect. „A sosit momentul în care trebuie să obţinem rezultate concrete atât în domeniul educaţiei, a sănătăţii, cât şi în alte sectoare. Să sperăm că vom avea medici maghiar. Dar pentru aceasta este indispensabilă existenţa locurilor de muncă, a familiei şi a căminului, pentru că, în lipsa acestora, va continua să persiste problema existentă în patria mamă şi în România, cea a migraţiei medicilor” – a spus Németh Zsolt.

„Cel care construieşte o casă, clădeşte viitorul!” – cu aceste cuvinte şi-a început discursul festiv Répás Zsuzsanna, subsecretar de stat, responsabil cu politica naţionala în cadrul Guvernului ungar. În opinia sa, maghiarii sunt capabili să se unească, să clădească viitorul, acest eveniment fiind un bun exemplu pentru aceasta. „Am convingerea că locuinţa şi comunitatea noastră vor rezista la testul timpului, pentru că unitatea pe care se bazează şi din care se clădeşte este ca o stâncă: este puternică, care poate fi fundamentul casei, al credinţei şi al viitorului, atât în Ţinutul Secuiesc cât şi în patria mamă” – a subliniat Répás Zsuzsanna, adăugând că nu-i indiferent dacă în regiune, peste câteva decenii, vor exista sau nu medici maghiar, ceea ce se poate realiza doar prin menţinerea comunităţii maghiare şi prin păstrarea posibilităţii de a învăţa în limba maternă.
 
Dr. Vass Levente, vicepreşedintele curatoriului Fundaţiei Studium a adresat mulţumiri sponsorilor şi tuturor celor care au avut încredere în realizarea proiectului, totodată exprimându-şi speranţa că locuinţele de serviciu pentru medici vor fi construite cât mai curând.

După discursuri, sponsorii proiectului au aşezat pietrele de temelie pentru complexul de locuinţele de serviciu pentru medici, pietre gravate provenite de pe străzile municipiului Târgu Mureş, după care a urmat slujba de binecuvântare oficiată de Kató Béla, episcop al Eparhiei Reformate a Ardealului.

Lucrările de construcţie vor fi demarate în curând pe terenul intravilan de 3000 de metri pătraţi din Sfântu Gheorghe. Planificată pentru 2014, clădirea care este proiectată să aibă două etaje, va sta la dispoziţia solicitanţilor cu trei apartamente cu două camere și trei cu o cameră, iar locatarii vor avea dreptul să stea aici doar patru ani.
 

(Biroul de presă al Consiliului Judeţean Covasna)

Helikonul Ardelean 100: „Cercurile, cercurile – nu le părăsi”– Dialogul dintre imagine și cuvânt în artele vizuale ale Helikonului Ardelean
16.07.2026

Vernisajul expoziției Helikonul Ardelean 100 va avea loc marți, 21 iulie 2026, de la ora 16, în spațiul expozițional de la parterul Centrului de Artă din Transilvania. Expoziția va fi vernisată de Árpád András Antal, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Zsolt Németh, deputat în Parlamentul Ungariei, Zsuzsanna Szebeni, directoarea Institutului Liszt din Sfântu Gheorghe, și dr. Beáta Bordás, istoric de artă.

Toleranță zero pentru distrugerea bunurilor publice
14.07.2026

Primăria Sfântu Gheorghe va identifica și sancționa toți autorii actelor de vandalism

Predictibilitate pentru mediul de afaceri din Sfântu Gheorghe
30.06.2026

Primăria și Consiliul Consultativ al Oamenilor de Afaceri au semnat un acord pentru înghețarea impozitelor locale ale firmelor în 2027 și 2028