ro
 
Duminică, 06. Iulie 2025.

Târg tradiţional în amintirea celor vechi

05.09.2011

În zilele de 24 şi 25 septembrie se desfăşoară  în cadrul şirului de manifestări dedicate celor 550 de ani de atestare a oraşului Sfântu Gheorghe, evenimentul cel mai important, tîrgul tradiţional cu expoziţie. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, se desfăşoară în Parcul Elisabeta şi Piaţa Libertăţii.

Ideea de bază a manifestărilor a fost dată de unul din privilegiile importante pe care le-a avut oraşul Sfântu Gheorghe, acela de a organiza târguri, aici aprobându-se anual organizarea şi a câte patru târguri naţionale – au spus în introducere, în legătură cu acest eveniment tradiţional, Sztakics Éva, viceprimar, şi Knop Ildikó, reprezentantul Biroului de Imagine.

Se bate toba!

Ştiind istoricul acestui eveniment, târgul ce va fi organizat între 24 şi 25 septembrie, va evoca atmosfera vechilor târguri cu produse tradiţionale, cu îmbrăcăminte medievală, cu prezentări de  artă meşteşugărească, cu produse de bucătărie şi bunătăţi specifice acestor manifestări, cu comedianţi, muzică şi jocuri. În acelaşi timp, organizatorii doresc să dea şi un caracter interactiv acestei manifestări, şi îi invită pe vizitatori să participe la viaţa târgului.

Aşa cum se cuvine, la astfel de evenimente ştirile vor fi anunţate prin toboşar, va apărea în costumaţie specifică Regele Mátyás, vor fi ghicitoare, va fi expoziţie de produse artizanale cu prezentări meşteşugăreşti interactive, piaţa produselor micilor şi tradiţionalilor producători, se vor prepara bucate alese în hanul târgului, va exista spaţiu de joacă pentru copii, vor fi comedianţi ambulanţi, se va ţine spectacolul artiştilor, copiii vor putea interpreta roluri de personaje din poveşti, jocuri cu bani specifici târgurilor, pentru familii, pentru adulţi, evocări de imagini din viaţa de odinioară, ateliere funcţionale de olărit şi fierărie.
La târgul meşteşugarilor îşi vor oferi produsele meşteri locali şi meşteri veniţi din alte zone. Se preconizează că se va putea alege dintre produsele cioplitorilor în lemn, vopsitorilor de mobilier, olarilor, blănarilor, tăbăcarilor, cizmarilor şi producătorilor de turtă dulce. Participanţii vor fi aleşi prin concurs. Printre cerinţe se numără ca cei ce-şi vând produsele să fie îmbrăcaţi în port popular, în costume care să evoce spiritul epocii respective. O comisie specializată va evalua proiectele şi produsele pentru a le exclude pe cele anacronice şi pe cele necorespunzătoare. Locaţia în care vor fi meşterii artizani va fi şi locul desfăşurării prezentării meşteşugurilor.

În cadrul târgului îşi vor prezenta produsele tradiţionale şi gospodarii din împrejurimi, astfel încât slănina, magiunul de prune, produsele lactate, de carmangerie, pastele făinoase, precum şi zarzavaturi, fructe ale micilor producători, vor ajunge pe standuri. Pentru ambele târguri termenul limită de înscriere este 15 septembrie.


Concerte de calitate

În bucătăriile amenajate se vor prepara  bunătăţi specifice precum kürtőskalács şi lángos, vor fi şi locuri de gătit şi prăjit în aer liber, se vor putea cumpăra şi delicatese precum mere coapte, turtă dulce, cozonaci. În spaţiul amenajat special pentru ei, copiii vor putea participa la activităţi şi jocuri inspirate din poveşti populare, în timp ce adulţii se pot implica în jocurile  specifice târgurilor.

Nu vor lipsi nici programele muzicale, sâmbătă vor concerta formaţiile Égvilág (Ségercz Ferenc şi prietenii),  Szászcsávás Band, Quartetul Nicola Parov şi Herczku Ágnes, iar duminică vor urca pe scenă formaţiile Folker, István Ildikó şi prietenii, nemEz, Balogh Kálmán şi Gipsy Cimbalom Band.

Încă şapte scări de bloc din Sfântu Gheorghe vor beneficia de finanțare pentru igienizarea subsolurilor
04.07.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe continuă programul multianual de reabilitare și igienizare a subsolurilor tehnice din blocurile de locuinţe, derulat pentru al doilea an consecutiv, ca răspuns la problemele grave de igienă și infrastructură semnalate de asociațiile de proprietari.

Primăria Sfântu Gheorghe lansează programul „Ceasul Assisto” pentru persoanele vârstnice şi vulnerabile
26.06.2025

Înscrierile se fac începând cu data de 1 iulie la sediul Direcției de Asistență Socială

Au început lucrările de termoizolare a blocurilor din Sfântu Gheorghe prin fonduri europene din PNRR
25.06.2025

Sunt vizate 24 de blocuri din municipiu cu un total de 75 de scări de bloc, iar lucrările – care vizează creșterea eficienței energetice – sunt deja începute pe unele șantiere.

Festivalul Sepsi Jazz & Blues, ediţia a IV-a
24.06.2025

Cea de-a 4-a ediție a Festivalului Sepsi Jazz & Blues va avea loc în perioada 27–29 iunie 2025, în Parcul Memorial '56 din Sfântu Gheorghe

Activităţi de vară la Sfântu Gheorghe
20.06.2025

La Sfântu Gheorghe putem alege dintr-o gamă variată de activități de agrement și relaxare activă pentru întreaga familie, unde atât cei mici cât și cei mari se pot simți minunat.