ro
 
Joi, 30. Aprilie 2026.

Începe renovarea lacului din zona Gării

31.08.2021

Lucrările de renovare și restaurare a lacului şi a împrejurimilor vor începe la mijlocul lunii septembrie

Reabilitarea lacului din cartierul Gării și a împrejurimilor sale a început la mijlocul lunii iunie cu lucrări arheologice, obligatorii pentru eliberarea autorizației de construcție. Această condiție a fost îndeplinită înainte de termen de către experții Muzeului Național Secuiesc.

În același timp, s-a desfășurat o procedură de achiziție publică pentru selectarea constructorului, care a fost câștigată de companii locale. Lucrările vor fi demarate după semnarea unui acord cu Ministerul Culturii, care a pus condiția ca lucrările să se desfășoare în continuare sub supraveghere arheologică. 

Într-o primă etapă, zona va fi nivelată, iar fundul lacului va fi consolidat și sigilat. Pentru a compensa pierderile de apă vor fi folosite pompe, astfel făcând lacul potrivit pentru plimbări cu barca.

Prin lucrările de reabilitare a lacului din zona Gării și a împrejurimilor sale vor fi create aproape trei hectare de spațiu verde, care vor include alei pietonale, toalete, o cafenea, dar și o pistă de alergare acoperită cu tartan, terenuri de baschet și de fotbal. Vor fi amenajate locuri de parcare, va fi pusă în funcțiune o rețea publică de internet wireless, iar parcul va fi iluminat cu panouri fotovoltaice și tehnologie LED. Zona va fi monitorizată cu camere de supraveghere.

Proiectul tehnic a trebuit să fie modificat de mai multe ori din cauza reglementărilor stricte, astfel încât lucrările pot începe abia acum.

Investiția, în valoare de aproape 18 milioane de lei, este prevăzută să fie finalizată până în decembrie 2023. Mai multe detalii despre proiect pot fi găsite AICI.

Zilele Sfântu Gheorghe: Restricţii de circulație
28.04.2026

Din cauza organizării celei de-a 33-a ediții a Zilelor Sfântu Gheorghe, organizatorii atrag atenția că, începând de miercuri, 29 aprilie, ora 17:00, parcările din zona centrală vor fi închise, iar de joi, 30 aprilie, ora 09:00, până pe 4 mai, ora 12:00, circulația va fi restricționată.

Primăria Sfântu Gheorghe a interzis jocurile de noroc şi pariurile sportive în zonele rezidenţiale ale oraşului
24.04.2026

Aceste activităţi vor fi permise doar în zona industrială de la ieşirea din oraş spre Braşov

Curățarea spațiilor publice din Sfântu Gheorghe se desfășoară continuu pe parcursul întregului an
21.04.2026

În Sfântu Gheorghe, activitățile de salubritate publică nu sunt periodice și nu există o campanie specială de curățenie de primăvară, deoarece operatorul TEGA S.A. îndeplinește aceste sarcini în mod continuu; de cele mai multe ori, condițiile meteorologice sunt cele care dictează ritmul lucrărilor de curățenie în oraș.

SepsiBook 5: Programul noii ediții, o invitație la bucuria lecturii
03.04.2026

Cu un program ce mizează pe experiențe livrești  și dialog cultural, Târgul de carte și festivalul de literatură contemporană  SepsiBook își așteaptă publicul la Sfântu Gheorghe pentru cea de-a cincea ediție. Organizatorii au anunțat oficial, joi, primele repere: evenimentul va avea loc între 14 și 17 mai, la Arena Sepsi, spațiul deja consacrat în acest sens.