ro
 
Duminică, 28. Aprilie 2024.

HOTĂRÂREA NR. 71/2024 privind aprobarea transcrierii unui contract de concesiune și prelungirea unor contracte de concesiune asupra unor suprafeţe destinate extinderii contrucţiilor pe terenurile alăturate

29.02.2024
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL

RO 520008 Sfântu Gheorghe

Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2

Judeţul Covasna

Tel/fax:  0267-311726

E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 71/2024

privind aprobarea transcrierii unui contract de concesiune și prelungirea unor contracte de concesiune asupra unor suprafeţe destinate extinderii contrucţiilor pe terenurile alăturate

Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 8866/2024 al Serviciului locativ și ocuparea domeniului public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere cererea nr. 8005/13.02.2024 a d-nei Szatmári Enikő-Krisztina, nr. 8857/15.02.2024 a d-lui Szigyártó Ernő și nr. 8638/15.02.2024 a d-lui Jakab Sándor;
Având în vedere prevederile Cap. III art. 2 alin. (2) din Contractele de concesiune;
Având în vedere Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe, aprobat prin HG nr. 975/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională, Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
În baza prevederilor art. 61 alin. (3) din Ordinul ministrului dezvoltării regionale și locuinței nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare ale Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 15 lit. e din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. c şi alin. (6) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) şi art. 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

ART. 1. - Se aprobă transcrierea Contractului de concesiune nr. 20105/2010 încheiat între municipiul Sfântu Gheorghe, pe de o parte, şi Bálint István-Csongor, pe de altă parte, potrivit clauzelor cuprinse în proiectul contractului de cesiune, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - (1) Se aprobă prelungirea contractelor de concesiune încheiate cu proprietarii construcţiilor având ca obiect terenuri din domeniul public al municipiului Sfântu Gheorghe, amenajate pentru asigurarea accesului din exterior în unităţile de comerţ şi prestări de servicii, potrivit datelor de identificare cuprinse în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(2) Se aprobă proiectele actelor adiţionale, care se vor încheia cu titularii contractelor de concesiune prevăzute la alin. (1), anexele nr. 3 și 4 la prezenta hotărâre din care fac parte integrantă.
ART. 3. – Cu asigurarea executării prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul locativ și ocuparea domeniului public şi Direcţia generală economică și fiscală din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 29 februarie 2024.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ

Vajna László

 CONTRASEMNEAZĂ

SECRETAR GENERAL

    Kulcsár Tünde-Ildikó

Anexele 1,3, 4

Anexa 2