HOTĂRÂREA NR. 64/2026 privind modificarea și completarea Actului constitutiv al SEPSI ÚT-ÉPÍTŐ SRL
| MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
RO 520008 Sfântu Gheorghe Str. 1 Decembrie 1918 nr. 2 Judeţul Covasna |
Tel/fax: 0267-311726 E-mail: consiliul.local@sepsi.ro |
HOTĂRÂREA NR. 64/2026
privind modificarea și completarea Actului constitutiv al SEPSI ÚT-ÉPÍTŐ SRL
Consiliul Local al Municipiul Sfântu Gheorghe, în ședință ordinară;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 10.085/2026 al Compartimentului pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile Actului constitutiv actualizat al SEPSI ÚT-ÉPÍTŐ SRL;
Având în vedere adresa nr. 1.357/22.01.2026 a Agenției Naționale pentru evaluarea și monitorizarea întreprinderilor publice;
Având în vedere prevederile art. 4 lit. a și art. 5 lit. g din Contractul de mandat nr. 60404/04.11.2024, încheiat între Consiliul local al municipiului Sfântu Gheorghe și consilierii locali d-na Kiss-Bartha Annamária și dl. Ambrus Zsombor, în baza HCL nr. 439/2024;
Având în vedere Avizele favorabile ale Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, patrimoniu, economic, buget, finanțe, agricultură și dezvoltare regională și Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislația muncii și disciplină ale Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 192 și 194. lit. d din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g și 196 alin. (1) lit. a din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE
ART. 1. - Se aprobă modificarea și completarea Actului Constitutiv al SEPSI ÚT-ÉPÍTŐ SRL, potrivit proiectului Actului adițional nr. 1/2026, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 2. - (1) Se desemnează în funcția de administratori provizorii ai SEPSI ÚT-ÉPÍTŐ SRL cu sediul în municipiul Sfântu Gheorghe, bld. Gen. Grigore Bălan nr. 1 următoarele persoane:
a) D-na Török Enikő, domiciliată în _______________, posesor al C.I. seria __ nr. _______, născută la data de ___________, CNP ________________, până la data de 04.08.2026, pe o perioadă de 5 luni, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de 2 luni, în condițiile legii;
b) Dl. Nagy István, domiciliat în ______________, posesor al C.I. seria __ nr. ________, născut la data de __________, CNP ________, până la data de 04.08.2026, pe o perioadă de 5 luni, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de 2 luni, în condițiile legii;
c) Dl. Vajna László, domiciliat în _________, posesor al C.I. nr. ______, născut la data de ________, CNP ___________, până la data de 04.08.2026, pe o perioadă de 5 luni, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de 2 luni, în condițiile legii.
(2) Se aprobă proiectul Contractului de mandat ce va fi încheiat cu administratorii provizorii, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
(3) Consilierii locali, d-na Kiss-Bartha Annamária și dl. Ambrus Zsombor, reprezentanții municipiului Sfântu Gheorghe în Adunarea generală a asociaților SEPSI ÚT-ÉPÍTŐ SRL, în cadrul ședinței adunării generale a asociaților vor proceda la numirea administratorilor provizorii și la semnarea contractelor de mandat.
ART. 3. – Se acordă mandat special pentru consilierii locali prevăzuți la art. 2 alin. (3), ca în cadrul ședinței adunării generale a asociaților să aprobe actul adițional la Actul constitutiv, precum și Actul constitutiv actualizat.
ART. 4. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredințează SEPSI ÚT-ÉPÍTŐ SRL, Compartimentul pentru monitorizare societăți comerciale din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe și consilierii locali, mandatari în Adunarea generală a asociaților SEPSI ÚT-ÉPÍTŐ SRL.
Sfântu Gheorghe, la 26 februarie 2026.
|
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Sztakics Éva-Judit
|
CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR GENERAL Kulcsár Tünde-Ildikó |

