ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

Zilele Sfântu Gheorghe, o ediţie aniversară de succes

02.05.2023

50.000 de persoane au participat la spectacolele din săptămâna culturală și la marile concerte din weekend

Cea de-a 30-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe a fost considerată un succes de către primarul Antal Árpád, având în vedere că în total aproximativ 50.000 de persoane au participat la spectacolele din săptămâna culturală și la marile concerte din weekend, fiind cel mai mare festival urban din Transilvania organizat de autorităţi locale. 

Primarul Antal Árpád le-a mulțumit participanților pentru comportamentul civilizat, în ciuda numărului mare de persoane, și a precizat că nu au existat tulburări. 

„Le mulțumesc locuitorilor orașului și vizitatorilor pentru că au demonstrat încă o dată că pot sărbători într-un mod civilizat. Toate cele 40 de locații au „funcționat”, având loc 166 de evenimente. Aș dori să mulțumesc colegilor din Primărie și de la Casa de Cultură „Kónya Ádám”, precum și întregii echipe de organizatori condusă de Knop Ildikó și voluntarilor pentru că au făcut din ediţia aniversară un succes. Și, nu în ultimul rând, aș dori să le mulțumesc tuturor locuitorilor din apropierea locurilor de desfășurare a festivalului pentru răbdare și înțelegere”, a declarat primarul.

Potrivit organizatorilor, aproximativ 5.000 de spectatori au asistat la cele 25 de spectacole din cadrul Săptămânii culturale. 

Concertele din weekend au atras în medie 13.000 de persoane în fiecare seară. Se estimează că la concertul Ossian de vineri au fost cele mai multe persoane, peste 15.000, concertul The Motans de sâmbătă a atras aproximativ 12.000 de spectatori, iar concertul de închidere HOBO și focul de artificii de după au atras aproximativ 15.000 de persoane. 

The Base - Baza tinerilor, situată în curtea fostei fabrici de ţigarete, a găzduit 6 programe permanente și peste 40 de evenimente pe parcursul weekend-ului de festival, fiind vizitată zilnic de aproape 2.000 de tineri. 

În Orășelul Copiilor din Parcul Elisabeta, aproximativ 2.500-3.000 de copii au participat în cele trei zile. Aproape 30 de programe au fost organizate cu ajutorul a 12 organizații, 2 firme, 6 asociații independente și 120 de voluntari. Printre cele mai populare activități s-au numărat pictura pe față, tiroliana, jocul „Am dreptul”, Institutul de cercetare a dragonului, precum și pictura uriașă, activitățile muzicale și jocul de povestit. 

De asemenea, la tombolă au fost vândute 1.784 de bilete, iar lista cu numerele câștigătoare și premiile poate fi găsită AICI, norocoșii câștigători putând să-şi ridice premiile până pe 12 mai de la Casa de Cultură „Kónya Ádám” (strada Kossuth Lajos nr. 13).

Anul viitor, Zilele Sfântu Gheorghe sunt programate să aibă loc între 23 și 28 aprilie.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.