ro
 
Luni, 29. Aprilie 2024.

Vineri se pun în vânzare biletele pentru săptămâna culturală

08.03.2024

Teatru, muzică, dans, teatru de mișcare, spectacole de foc, programe literare și de arte vizuale, ArtBrunch – iată ce oferă săptămâna culturală a Zilelor Sfântu Gheorghe. Vineri, 8 martie, se pun în vânzare biletele pentru câteva evenimente care se desfășoară între 22 și 25 aprilie.

Concertul festiv va avea loc și în acest an pe 23 aprilie în Biserica Krisztus Király, de Ziua Sfântului Gheorghe, și va cuprinde, așa cum este deja tradiția, o serie de formații și interpreți locali, demonstrând încă o dată că muzicienii din regiune și din orașul Sfântu Gheorghe sunt capabili de o mare performanță artistică împreună. 

Concertul din acest an va avea două părți, prima jumătate urmează a fi interpretată pe unul dintre cele mai bune piane de concert din lume, un Bösendorfer Vienna Concert 280, adus special pentru acest concert festiv. Prima lucrare a concertului va fi piesa „Moment muzical” de Nicolae Kirculescu, interpretată de pianistul Ambrus Sándor și orchestra simfonică. Va urma Concertul pentru pian și orchestră în Mi bemol major de Liszt Ferenc. Una dintre cele mai frumoase lucrări ale compozitorului va fi interpretată de pianistul Szőcs Botond și orchestra simfonică. După o scurtă pauză, armoniile lui Beethoven vor fi în centrul atenției, când partea a patra a Simfoniei a IX-a a compozitorului va încheia concertul. Binecunoscuta „Odă a bucuriei” nu este doar una dintre operele nemuritoare ale literaturii muzicale, ci și imnul Uniunii Europene, şi va fi interpretată de soliștii Sebestyén-Lázár Enikő – soprană, Antonia Someșan – alto, Barabás Lajos – tenor și György Levente – bariton, corurile Vox Humana, Pro Musica, Laudate, Corul Filarmonicii din Tg. Mureș și orchestra simfonică. Orchestra simfonică este compusă din membri ai Orchestrei Georgius din Sfântu Gheorghe, ai Orchestrei de Cameră Csíki din Ciuc și ai Orchestrei Filarmonicii din Brașov. Dirijor este Dubóczky Gergely.

Biletele costă 70 de lei, 35 de lei pentru elevi, studenţi, pensionari şi posesorii de carduri pentru familii numeroase.

Spectacole de teatru 

Marți, 23 aprilie, de la ora 20:00, la Teatrul „Andrei Mureșanu”, se va juca spectacolul „Caracatița” al Teatrului Masca din București, în regia Catincăi Drăgănescu. Publicului i se oferă o incursiune în viața unei familii contemporane obișnuite prin ochii unui adolescent. Piesa vorbește despre tinerețea în lumea de azi, despre cât de greu este să fii tânăr și cât de greu este să te modelezi într-o societate în criză. Preț bilet: 50 și 25 de lei.

Miercuri, 24 aprilie, de la ora 19.00, Teatrul Odeon din București ne aduce la Teatrul „Tamási Áron” spectacolul „One man aproape show”, scris, regizat și interpretat de Pavel Bartoș. Spectacolul, care nu este lipsit de umor, este în mare parte autobiografic, având la bază autoironia și onestitatea. Producția saturată de emoție face ca publicul să se familiarizeze ușor cu sine însuși, fiind vorba despre decizii bune și proaste, greșeli, dragoste în toate formele ei și, pur și simplu, despre viața însăși. Iar mesajul spectacolului este ușor de înțeles: viața trebuie trăită în toate aspectele ei. Preț bilet: 60 și 30 de lei. 

Teatru de dans și mișcare

Luni, de la ora 20:00, Ansamblul de Dansuri Tabán și Compania de Teatru Arad prezintă la Studioul de Dans Háromszék spectacolul „497”, în regia lui Farkas Tamás. Spectacolul, care include elemente de performance, folosește mijloace de dans-dramă pentru a prezenta calvarul a patru tineri din România. Biletele vor fi disponibile în curând.

Marți, de la ora 20:30, compania de teatru de mișcare M STUDIO va aprinde atmosfera cu o producție incendiară a spectacolului Fire Flow, bogat în elemente vizuale și auditive, în Piața Centrală a orașului. 

Tot marți, tot de la ora 20:00, puteți urmări spectacolul „ECCE HOMO” al Ansamblului de Dansuri Háromszék, la Studioul de Dans. Spectacolul de teatru-dans este o abordare unică a tablourilor lui Munkácsy Mihály, pe de o parte folosind un personaj din viața geniului pictorului, iar pe de altă parte combinând semnificația, mesajul și caracterul puternic dramatic al operelor de artă cu idei contemporane, de secol XXI. Artiștii folosesc o proiecție în continuă mișcare, în continuă schimbare, pentru a transforma spațiul într-un decor specific pentru picturile lui Munkácsy. Prețul biletului: 30 lei.

Program literar

Miercuri, de la ora 18:00, în Sala „Gábor Áron” a Bibliotecii Judeţene „Bod Péter”, Adrian Lăcătuș va sta de vorbă cu Radu Vancu, unul dintre cei mai influenți membri ai generației literare românești din anii 2000. Vancu, poet, prozator și traducător literar născut la Sibiu, a fost președinte al PEN Clubului Român în perioada 2019-2023 și este în prezent profesor la Facultatea de Litere și Științe Umaniste din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Prilejul întâlnirii sale cu publicul din Sfântu Gheorghe este cea mai recentă carte de poeme a sa, „Kaddish”, o carte de poeme rapid și larg apreciată, avându-l ca personaj central pe Radnóti Miklós.

Săptămâna culturală a Zilelor Sfântu Gheorghe va fi bogată și în domeniul artelor vizuale, cu un vernisaj de expoziție și cu cea de-a doua ediție a Sepsi ArtBrunch, organizată pentru prima dată anul trecut. Cu detalii și mai multe programe vom reveni în curând. 

Biletele pentru spectacole pot fi achiziționate de pe eventim.ro sau personal de la Casa Municipală de Bilete (Piața Libertății nr. 1). Casa de bilete se deschide în fiecare zi a săptămânii la ora 8.00 și este deschisă până la ora 16.00 în zilele de luni, marți și miercuri, până la ora 18.00 în zilele de joi și până la ora 15.00 în zilele de vineri. Un număr limitat de bilete cu reducere este disponibil pentru elevi, studenți, pensionari și posesorii unui card de familie numeroasă, care pot fi achiziționate doar personal de la casa de bilete, pe baza prezentării unui document care dă dreptul la reducere.

Noi nume de artişti de pe Scena Principală

Pe lângă Connect-R şi Csík zenekar despre care am anunţat deja AICI, pe Scena Principală vor mai urca în acest an şi alte nume importante ale muzicii actuale. 

Vineri, de la ora 20:00, va concerta Moby Dick. Trupa de trash metal din Sopron urcă pe scenă de peste 40 de ani, dar continuă să cânte la cele mai tari petreceri cu același entuziasm. 

Ei vor fi urmați de Lidia Buble, care vineri de la ora 22:00 ne prezintă o variantă ceva mai blândă de muzică pop. Cântăreața dintr-o familie cu zece copii din Deva a intrat în lumina reflectoarelor în urmă cu zece ani, după ce a înregistrat două videoclipuri cu fondatorul Akcent, Adrian Sînă, piese care au depășit 30 de milioane de vizualizări pe YouTube. După aceea au urmat multe piese de succes cu zeci de milioane de vizualizări şi difuzări la radiourile din România. 

Sâmbătă, de la ora 21:30, trupa de hip-hop Halott Pénz, multipremiată la Fonogram, va demonstra că nu ai nevoie de heavy metal pentru a te distra. 

Bagossy Brothers Company va închide duminică la ora 21 programul de pe Scena Principală, înainte de focurile de artificii. Originară din Gheorgheni, trupa, care cântă cu aceeași componență de la început, a fost un succes în Ungaria, albumul Veled Utazom din 2019 obținând șase discuri de platină, cel mai mare număr de vânzări de discuri din Ungaria. Concertele lor sold-out în mod constant sunt o garanție că cea de-a 31-a ediție a Zilelor Sfântu Gheorghe se va încheia într-un mod spectaculos.

Pentru mai multe informații despre programele culturale, vă rugăm să vizitați www.zilelesfantugheorghe.ro.

Reducem amprenta ecologică a Zilelor Sfântu Gheorghe: se folosesc doar pahare reutilizabile
25.04.2024

În încercarea de a reduce cât mai mult cantitatea de deșeuri generate în timpul evenimentului, organizatorii vor pune la dispoziția cumpărătorilor și comercianților, începând cu ediția din acest an a Zilelor Orașului, doar pahare reutilizabile.

Atenţie! Arderea vegetaţiei uscate este interzisă prin lege!
24.04.2024

Primăria Mun. Sfântu Gheorghe îi informează pe locuitori, atât persoane fizice cât și agenți economici, despre faptul că arderea miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase este interzisă prin lege.

Noul Skatepark din Sfântu Gheorghe se deschide pentru public pe 1 mai
22.04.2024

În prima zi accesul este gratuit de la ora 11:00, iar din 2 mai programul este zilnic între orele 9:00-22:00

Restricţii de circulaţie cu ocazia Zilelor Sfântu Gheorghe
19.04.2024

Traseele autobuzelor care trec prin zona închisă vor fi modificate temporar, iar stațiile de la Casa cu Arcade – Parcul Elisabeta vor fi mutate în dreptul Tribunalului.

Va fi construit un nou cartier în locul fostei ferme de pui din Sfântu Gheorghe
16.04.2024

Un campus pentru învăţământul dual şi 96 de locuinţe vor fi construite din fonduri europene câştigate de Primărie