ro
 
Marți, 20. Octombrie 2026.

Un centru comunitar modern a fost inaugurat în cartierul Ciucului

28.02.2023

Specialiştii Direcţiei de Asistenţă Socială Sfântu Gheorghe şi cei ai Caritas Alba Iulia vor oferi servicii şi programe locuitorilor din zonă.

Un centru comunitar integrat modern a fost inaugurat marţi în cartierul Ciucului din Sfântu Gheorghe, la parterul blocului 34 de pe Aleea Căminului. La eveniment a fost prezent viceprimarul Tóth-Birtan Csaba, care alături de Szép-Mark Linda din partea Direcţiei de Asistenţă Socială şi de Hubbes Kinga din partea Caritas Alba Iulia, filiala Covasna, au susţinut o conferinţă de presă.

Centrul comunitar este parte a patrimoniului administrat de Direcţia de Asistenţă Socială din Sfântu Gheorghe, iar în cadrul centrului vor fi disponibile servicii organizate de Caritas Alba Iulia, filiala Covasna. Prin intermediul programului Prospera Sepsi, finanţat din fonduri europene accesate de Asociaţia Grup de Acţiune Locală (GAL) Sepsi, vor avea loc diverse activităţi în această locaţie.

Este prima materializare a sistemului de finanţare care a fost accesat prin GAL Sepsi, în care parteneri sunt Primăria Sfântu Gheorghe, organizaţii civice, dar şi mediul antreprenorial, acest Centru comunitar integrat fiind prima locaţie care se realizează din acest proiect.

„Din punct de vedere al municipalităţii, putem spune că este parte a unui şir de investiţii care se realizează în cartierul Ciucului. Când am venit eu în oraş, mi s-a spus că acest cartier a fost unul dintre cele mai frumoase din oraş, după care prin transformarea blocului Sing-Sing într-un cămin social, cartierul a avut de suferit din această cauză. Noi nu credem că acest cartier este o zonă defavorizată, dar putem să spunem, conform datelor oficiale, că în acest cartier trăiesc mai multe familii nevoiaşe decât în alte cartiere. Din acest motiv l-am introdus în această strategie de dezvoltare”, a spus viceprimarul Tóth-Birtan Csaba.

Dezvoltarea cartierului Ciucului cuprinde deja lucrări de modernizare a parcului, construirea unei baze sportive, 30 de blocuri de locuinţe vor fi termoizolate prin PNRR, se lucrează la reabilitarea grădiniţei, iar în ultimii ani s-au asfaltat multe trotuare şi parcări.

La rândul său, Szép-Márk Linda din partea Direcţiei de Asistenţă Socială a declarat că în majoritatea timpului specialiştii Caritas vor fi zilnic la Centru şi vor furniza serviciile pentru copii şi familii.

„DAS va oferi două tipuri de servicii. În primul rând un serviciu de informare, astfel că un asistent social va fi prezent în Centru două zile pe săptămână, urmând să ofere servicii de tip asistenţă socială, va informa şi va ajuta în procesul de accesare a diferitelor tipuri de servicii sociale finanţate de Primărie. De asemenea, colegii noştri vor oferi şi servicii de consiliere individuală, de tip sănătate mintală şi servicii de intervenţie de tip criză”, a explicat Szép-Márk Linda.

Pe viitor, Direcţia de Asistenţă Socială are în plan iniţierea unui serviciu de asistenţă medicală comunitară în colaborare cu alte instituţii.

Nu în ultimul rând, Hubbes Kinga din partea Caritas Alba Iulia, filiala Covasna, a punctat faptul că acest Centru este un foarte bun exemplu al unei colaborări reuşite.

„Colaborarea noastră cu Primăria şi cu Direcţia de Asistenţă Socială a început cu mult mai devreme, în faza de planificare şi de realizare a strategiei de dezvoltare socială şi împreună am ajuns să ne bucurăm de ceea ce poate să ofere acest Centru pentru comunitate”, a spus Hubbes Kinga.

Caritas Alba Iulia, filiala Covasna, va oferi în cadrul Centrului mai multe servicii, printre care un centru de consiliere şi sprijin pentru copii, cu scopul de a fi cât mai aproape şi mai accesibili pentru locuitorii din cartier.

„Avem foarte multe servicii care pot fi oferite în acest centru, pentru toate categoriile de vârstă. Ne dorim să dezvoltăm serviciile în funcţie de nevoile pe care le vom identifica împreună în această comunitate”, a mai spus Hubbes Kinga.

Muzeul Steaua Roșie își deschide porțile cu trei zile de vizite gratuite
19.10.2026

Au început înscrierile pentru vizitarea muzeului comunismului de la Sfântu Gheorghe în perioada 23-25 octombrie

S-a lansat Com’ON Sepsi+ 2026: tinerii își pot înscrie ideile pentru comunitate până pe 10 noiembrie
19.10.2026

Anul acesta, programul se extinde din Sfântu Gheorghe în comunele Ghidfalău, Ilieni, Moacșa și Micfalău, inclusiv în satele aparținătoare. Echipele formate din cel puțin trei tineri cu vârste între 14 și 35 de ani se pot înscrie pe comonsepsi.ro până pe 10 noiembrie 2026, la miezul nopții.

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.