ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

Primăria Sfântu Gheorghe va acorda sprijin tinerilor pentru plata chiriilor

28.09.2021

Proiectul de hotărâre este în dezbaterea publică până pe 6 octombrie

Un proiect de hotărâre privind aprobarea instituirii Programului multianual „Sprijin acordat tinerilor cu vârste cuprinse între 18-35 de ani pentru închirierea unor suprafețe locative” se află în dezbatere publică pe site-ul Primăriei Sfântu Gheorghe.

Scopul programului este de sprijinire a tinerilor care locuiesc, lucrează sau sunt studenți în Sfântu Gheorghe, de reducere a fenomenului de plecare a tinerilor înspre alte comunități, dar şi de stimulare a tinerilor să revină în municipiu.

Primăria Sfântu Gheorghe va acorda acestor tineri un sprijin de maxim 50 de euro/lună, dar nu mai mult de 25% din valoarea totală lunară a chiriei. Beneficiarul va suporta diferența de preț a chiriei din fondurile proprii.

Conform proiectului, pentru a beneficia de acest sprijin, printre altele, solicitantul trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data soluționării cererii; să aibă domiciliul sau reședința în Sfântu Gheorghe; să fie absolvent de liceu sau școală profesională; locul de muncă să fie în Sfântu Gheorghe; să aibă un contract de închiriere valabil pe o perioadă de cel puțin 4 luni, înregistrat la ANAF; să nu dețină sau să nu fi deţinut în ultimii 5 ani o cotă-parte mai mare de jumătate dintr-o locuință; să nu fie rudă până la gradul IV inclusiv cu proprietarul imobilului de la care închiriază locuința; să nu aibă datorii la bugetul local.

Proiectul de hotărâre poate fi consultat AICI, iar eventualele propuneri, sugestii, opinii exprimate în scris, conţinând numele, prenumele, domiciliul şi nr. de telefon al semnatarului, se vor depune la Compartimentul Relaţii cu Publicul, Informaţii, Registratură sau la adresa de e-mail: cecilia.benko@sepsi.ro, până la data de 6 octombrie 2021.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.