ro
 
Vineri, 30. Octombrie 2026.

Primăria Sfântu Gheorghe a solicitat relocarea sau vânarea ursului din zona Şugaş Băi

28.06.2021

Conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a solicitat duminică Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor relocarea sau vânarea ursului care a atacat sâmbătă un bărbat în apropiere de Şugaş Băi.

Solicitarea vine după ce numărul exemplarelor de urs a crescut în acest an inclusiv în pădurile din jurul municipiului Sfântu  Gheorghe, mai ales în zona Șugaș Băi. Din păcate, de data aceasta s-a ajuns ca un bărbat de 50 de ani să fie atacat de urs în timp ce se afla la alergare pe un traseu marcat din zonă. Acesta a ajuns la Spital cu multiple plăgi mușcate și zgâriate în zona capului, a umărului, a spatelui și în zona toracică și abdominală.

Considerând că viața oamenilor este cea mai importantă, conducerea Primăriei Sfântu Gheorghe a solicitat luarea măsurilor necesare pentru a reloca sau vâna ursul în cât mai scurt timp.

De asemenea, autorităţile locale au cerut încă din weekend Poliţiei Locale şi Jandarmeriei să intensifice activităţile de patrulare în zona respectivă pentru a creşte gradul de siguranţă.

„Cred că este important să protejăm mediul natural și urșii, dar viața oamenilor este cea mai importantă! Știu că atacurile urșilor sunt o problemă sensibilă pentru mulți oameni, dar este nevoie de o acțiune decisivă și nu trebuie să mai întârziem! În ciuda presiunii enorme, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Tánczos Barna, face eforturi pentru a permite uciderea animalelor periculoase. În România, vânarea de carnivore mari, cum ar fi urșii și lupii, a fost interzisă în urmă cu 5 ani, iar oameni nevinovați plătesc prețul acestei decizii extreme! Această situație este acum de nesuportat și trebuie găsită o soluție la problema urșilor cât mai curând posibil, pentru că această situație a depășit limita normalității, iar echilibrul dintre om și vânatul mare periculos a fost rupt”, a declarat primarul Antal Árpád.

În acelaşi timp, facem un nou apel la oameni să aibă grijă și să circule cu atenție spre Şugaş Băi!

În cazul în care vă întâlniți cu ursul, vă recomandăm să nu îl hrăniți sau să vă apropiați de acesta, pentru fotografii sau din alte motive. De asemenea, este important să sunaţi la 112!

Şi în luna aprilie, Primăria Sfântu Gheorghe a anunţat Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Covasna despre apariția unei familii de urși în zona Şugaş Băi, solicitând luarea unor măsuri de îndepărtare a pericolului pe care îl reprezintă pentru viața și bunurile locuitorilor, bicicliștilor, alergătorilor și turiștilor.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.

O nouă platformă digitală pentru depunerea cererilor și atribuirea locurilor de parcare de reședință în Sfântu Gheorghe
26.10.2026

Noul sistem a mutat întreaga procedură de licitație și atribuire în mediul online

Muzeul Steaua Roșie își deschide porțile cu trei zile de vizite gratuite
19.10.2026

Au început înscrierile pentru vizitarea muzeului comunismului de la Sfântu Gheorghe în perioada 23-25 octombrie

S-a lansat Com’ON Sepsi+ 2026: tinerii își pot înscrie ideile pentru comunitate până pe 10 noiembrie
19.10.2026

Anul acesta, programul se extinde din Sfântu Gheorghe în comunele Ghidfalău, Ilieni, Moacșa și Micfalău, inclusiv în satele aparținătoare. Echipele formate din cel puțin trei tineri cu vârste între 14 și 35 de ani se pot înscrie pe comonsepsi.ro până pe 10 noiembrie 2026, la miezul nopții.