ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

Posesorii de carduri pentru familii numeroase pot depune cererile pentru sprijinul în achiziţionarea de echipamente informatice

24.11.2020

Pe lângă profesori şi educatori, Primăria Sfântu Gheorghe sprijină şi posesorii de carduri pentru familiile numeroase în achiziționarea de computere desktop, laptopuri sau tablete necesare copiilor pentru învățarea online.

Astfel, familiile cu cel puțin trei copii și care au card pentru familie numeroasă emis de Primăria Sfântu Gheorghe pot solicita o subvenție de până la 1.500 de lei de persoană pentru copiii din învățământul școlar online, care va fi rambursată de municipalitate după achiziționarea dispozitivului. Pentru achizițiile care depășesc 1.500 de lei, diferența este finanțată de familie. De asemenea, subvenţia nu poate fi cumulată între mai mulţi copii ai aceleiaşi familii, în sensul în care dacă se doresc trei subvenţii, trebuie achiziţionate trei produse.

Sprijinul poate fi solicitat începând cu data de 24 noiembrie, cererile putând fi depuse în mod continuu. Formularul completat (îl puteţi descărca de AICI) și o factură pentru produsul achiziţionat care să nu fie anterioară datei de 24 noiembrie (pe factură trebuie să fie menţionate numele şi CNP-ul unuia dintre părinți) trebuie trimise la Compartimentul de Relații cu Publicul, Informații, Registratură din cadrul Primăriei.

Primăria Sfântu Gheorghe a emis până acum un total de 776 de carduri către 173 de familii numeroase, iar mai multe despre acest program puteţi citi AICI.

Scopul programului este de a înlesni accesul familiilor numeroase la serviciile publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe promovând astfel cultura, un stil de viaţă sănătos, crescând pe termen lung calitatea vieţii. În acest sens, familiile cu cel puțin 3 copii pot beneficia de gratuitate la parcare şi reduceri la programele şi acţiunile culturale organizate de instituţiile de cultură, respectiv de bazele de agrement din Municipiul Sfântu Gheorghe și din Șugaș Băi.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.