ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

O parte din taxe se pot achita acum la Biroul Locativ din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe

21.05.2021

O parte din taxele obligatorii pot fi achitate acum la Biroul Locativ şi Ocuparea Domeniului Public din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe, astfel încât persoanele fizice sau juridice să își poată rezolva problemele într-un singur birou. Biroul menționat mai sus se află la adresa strada Kőrösi Csoma Sándor nr. 5 (vizavi de Cinema Arta).

În cadrul acestui Birou, este acum posibilă plata contravalorii taxei de urgență adeverință pentru plata integrală a locuinței și a taxei de ocupare a domeniului public, iar acestea nu vor mai putea fi plătite la Compartimentul Relaţii cu Publicul, Informaţii, Registratură din cadrul Primăriei.

La Biroul Locativ şi Ocuparea Domeniului Public, plățile pot fi efectuate de luni până joi, între orele 8:00 și 13:30, și vineri, între orele 8:00 și 11:30, numerar sau cu cardul.

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe dorește să contribuie la reducerea birocrației și la accelerarea administrării actelor, prin oferirea posibilității de a plăti taxele într-un singur loc.

Următoarele taxe pot fi plătite la Compartimentul Relaţii cu Publicul, Informaţii, Registratură al Primăriei:

  • Taxă autorizație de funcționare comerț și prestări servicii
  • Taxă autorizație de funcționare alimentație publică
  • Viză alimentație publică
  • Acord de funcționare comerț și prestări servicii, alimentație publică
  • Modificare autorizație de funcționare
  • Garanție dispoziție blocare
  • Autorizație de construire persoane fizice și juridice
  • Certificat de urbanism persoane fizice și juridice
  • Taxă demolare
  • Nomenclator stradal
  • Timbru arhitect
  • Taxă specială servicii de xerocopiat din arhivă.
Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.