ro
 
Sâmbătă, 31. Octombrie 2026.

Noaptea Mișcării revine pentru a doua oară la Sfântu Gheorghe – participanții sunt așteptați cu experiențe sportive gratuite

10.06.2026

Pe 12 iunie, vineri, pentru o singură noapte, mișcarea și experiențele comunitare vor fi în centrul atenției la Sfântu Gheorghe, unde, în cadrul programului Noaptea Mișcării, cei interesați vor putea alege dintre peste șaisprezece discipline sportive și numeroase forme de mișcare recreativă. Scopul evenimentului este de a oferi tuturor categoriilor de vârstă oportunitatea de a petrece activ timpul liber, de a descoperi bucuria sportului și de a trăi experiențe de comunitate.

Noaptea Mișcării a depășit pentru prima dată granițele Ungariei anul trecut și a ajuns la Sfântu Gheorghe, unde evenimentul a stârnit imediat un interes deosebit. Potrivit organizatorilor, pentru participanți nu doar activitatea sportivă, ci și sentimentul de apartenență și experiența comună au fost definitorii. Ediția din acest an își propune să consolideze această experiență printr-o ofertă de programe și mai bogată.

Participanții vor putea lua parte, printre altele, la ciclism de seară, hochei pe role, alergare, fotbal, badminton, floorball, escaladă pe panou artificial și diverse programe de fitness; vor putea încerca mișcările de karate, vor putea descoperi universul barre pilates și vor avea ocazia să danseze împreună cu comunitatea Clubului de Dans pentru Seniori. Oferta include și activități accesibile familiilor și începătorilor, în timp ce sportivii activi vor găsi provocări interesante.

Programele se vor desfășura în mai multe locații din oraș: în centrul municipiului Sfântu Gheorghe, în parcarea Hotelului Bodok, în sala Clubului de Tenis de Masă Top Spin, la Stadionul OSK, în sala de sport a Liceului Mikes Kelemen, în foaierul Teatrului Tamási Áron, în Sala Sporturilor de pe strada Vânătorilor și la Adrenalin Climbing Gym.

Toate programele Noapții Mișcării sunt gratuite. Participanții vor putea face sport, mișcare și socializa de la ora 17:30 până la miezul nopții. Singura condiție de participare este înregistrarea prealabilă, disponibilă pe site-ul www.mozgasejszakaja.hu. Este necesară completarea numelui, adresei de e-mail și selectarea orașului corespunzător.

În cadrul Noapții Mișcării, participanți din peste 100 de localități se vor mișca simultan. Din Transilvania, pe lângă Sfântu Gheorghe, s-au alăturat anul acesta încă cinci localități: Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Cluj-Napoca și Satu Mare.

Potrivit lui Zsigmond József, inițiatorul programului Aktív Székelyföld, Noaptea Mișcării este un exemplu perfect despre cum sportul poate deveni o experiență de construire a comunității. „Ne bucurăm că, după debutul reușit de anul trecut la Sfântu Gheorghe, anul acesta putem ajuta și mai multe orașe din Transilvania să se alăture acestei inițiative speciale. Credem că mișcarea regulată nu este doar baza sănătății noastre, ci și un limbaj comun care leagă generații, comunități și localități.”

Organizatorii principali din Ungaria sunt Aktív Magyarország și Centrul pentru Organizarea Evenimentelor de Sport Recreativ. La Sfântu Gheorghe, evenimentul este organizat de Aktív Székelyföld, în parteneriat cu numeroase organizații sportive locale, antrenori și comunități, cu scopul de a oferi programe accesibile și atractive tuturor categoriilor de vârstă.

Programul complet al Noapții Mișcării și detalii despre fiecare activitate sportivă sunt disponibile pe paginile de Facebook și Instagram ale Aktív Székelyföld.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.

O nouă platformă digitală pentru depunerea cererilor și atribuirea locurilor de parcare de reședință în Sfântu Gheorghe
26.10.2026

Noul sistem a mutat întreaga procedură de licitație și atribuire în mediul online

Muzeul Steaua Roșie își deschide porțile cu trei zile de vizite gratuite
19.10.2026

Au început înscrierile pentru vizitarea muzeului comunismului de la Sfântu Gheorghe în perioada 23-25 octombrie