ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

Şugaş Băi, stațiunea comorilor aproape de Sfântu Gheorghe

20.05.2020

Odată cu relaxarea restricţiilor, putem reveni încet la vechiul nostru mod de viață și putem redescoperi natura odată cu sosirea verii. Şugaş Băi este un loc popular pentru pasionaţii de drumeție, alergători, bicicliști, excursioniști și iubitorii de ape minerale, astfel că vă oferim o scurtă privire de ansamblu asupra posibilităților oferite de stațiune.

Şugaş Băi a devenit în ultimele decenii o oază de linişte şi relaxare a oamenilor din Sfântu Gheorghe, situată la 8 km de oraș, în Munții Baraolt, la o altitudine de 747 de metri. Prima vilă din staţiune a fost construită în anul 1869, după care staţiunea a devenit populară pentru că oferă vizitatorilor posibilitatea de a se relaxa atât iarna, cât și vara. În sezonul cald, pe lângă parcul de aventură, există un centru de tratament, un teren de minigolf, un perete de escaladă și un centru de agrement, iar iarna există două pârtii de schi cu telescaun şi nocturnă.

Şugaş Băi este o adevărată bijuterie a orașului, cu mai multe izvoare de ape minerale dar și o mofetă, adevărate leacuri pentru multe boli. La poalele pârtiei mici de schi, o baie de gaz uscat cu dioxid de carbon, cunoscută sub numele de mofetă, a cărei clădire a fost construită în 1894, este folosită pentru tratarea bolilor cardiovasculare. Descoperirea mofetei a fost una întâmplătoare, deoarece erau căutate iniţial comori, care însă au fost înlocuite de dioxidul de carbon și un gaz cu proprietăţi de vindecare.

În fața clădirii mofetei se află baia rece cu apă de izvor, mofeta cu apă, care din păcate nu funcționează astăzi.

Staţiunea este bogată şi în izvoare de apă minerală bogate în fier, dintre care cele mai populare sunt izvorul Erzsébet, izvorul Jenő și Szemvíz. Puțini oameni știu că Izvorul Elisabeta a fost numit după numele Reginei Elisabeta, după moartea sa, iar Izvorul Jenő aduce un omagiu pictorului Gyárfás Jenő din Sfântu Gheorghe, care își avea casa de vacanță pe dealul de deasupra izvorului. Apa bogată în sulf a izvorului Szemvíz a fost folosită în medicina populară tradițională ca o compresă pentru calmarea afecțiunilor ochilor și poate este încă folosită și astăzi.

Dacă doriți să explorați staţiunea Şugaş Băi pe jos, puteți face acest lucru pe două trasee marcate bine cunoscute:

1. Strada Viitorului – Őrkő – Valea pârâului Kökönyes – Şugaş Băi – Vârful Görgő – Apa minerală Veress – Vâlcele - Farbükk – Vârful Borbát – Izvorul Büdös – cartierul Simeria Veche.

2. Sfântu Gheorghe – strada Borvíz – Şugaş Băi – Poiana Szármány – Valea Nádas – Izvorul Honvéd.

Fotografii din Şugaş Băi puteţi vedea pe pagina noastră de Facebook AICI.

 

 

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.