ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

Până pe 30 aprilie vă puteţi înscrie în Programul de înfrumuseţare a zonelor verzi

15.04.2020

Până pe 30 aprilie, asociațiile de proprietari din zonele rezidențiale se pot înscrie în programul de înfrumuseţare a zonelor verzi din municipiul Sfântu Gheorghe. Cererile pot fi trimise prin poștă sau online la info@sepsi.ro. Este important să avem grijă de mediul nostru chiar și în aceste momente dificile și pline de provocări.

În cadrul programului, puteţi solicita diverse răsaduri, arbuști, flori, gard viu, gazon, garduri sau bănci pentru o valoare totală de până la 1500 de lei / scară de bloc.

80% din valoarea totală a produselor solicitate este acoperită din bugetul local, restul de 20% fiind asigurat de asociațiile de proprietari. Astfel pentru o solicitare totală de 1500 de lei, municipalitatea va asigura 1200 de lei, iar asociaţiile vor avea de plătit 300 de lei.

Scopul programului este de a face zonele verzi din jurul blocurilor mai organizate și mai bine întreținute, contribuind astfel la îmbunătățirea peisajului urban.

În cadrul programului se pot solicita următoarele bunuri::

  • Bancă – 930 lei / buc.
  • Puieţi pomi ornamentali – 25 lei / buc.
  • Arbuşti – 10 lei / buc.
  • Gard viu – 30 lei / metru liniar
  • Flori diferite specii – 2 lei / fir
  • Semințe gazon – 22 lei / kg
  • Gard de protecţie – 50 lei / metru liniar
  • Pământ fertil pentru zone verzi - 60 lei / mc.

Cererile se depun online la info@sepsi.ro sau prin Poştă la adresa Primăria Sfântu Gheorghe, str. 1 Decembrie 1918, nr. 2, cod poştal 520008 până cel târziu 30 aprilie 2020. Avizarea solicitărilor se va face de către Direcţia de Gospodărire a Domeniului Public din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, în ordinea depunerii cererilor. Contribuţia proprie se achită după aprobarea cererii prin virament bancar la numărul de cont RO80TREZ25624740220XXXXX deschis la Trezoreria Sfântu Gheorghe.

Produsele solicitate pot fi ridicate în zilele lucrătoare între orele 9.00 și 11.00, la data specificată de municipalitate în documentul de aprobare. Dovada aprobării va fi furnizată solicitantului prin poștă sau e-mail, în funcție de formularul în care a fost depusă cererea. Mai multe informaţii pot fi solicitate la prin telefon la 0267 314 173 (Karácsony József Attila).

Solicitantul este responsabil pentru îngrijirea plantelor, iar respectarea regulilor și termenelor de plantare este verificată de către administrația orașului.

 

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.