ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

Evenimentele publice de 15 martie de la Sfântu Gheorghe au fost anulate

09.03.2020

Având în vedere deciziile luate la nivel guvernamental şi situaţia în care se află azi România din cauza coronavirusului, şi la nivel local au fost luate luni mai multe decizii privind evenimentele care urmau să aibă loc în Sfântu Gheorghe.

În ceea ce priveşte organizarea evenimentelor de 15 martie – Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, unde anual participă peste 8-10.000 de persoane, autorităţile locale au decis să renunţe atât la cele două marşuri organizate cu această ocazie, cât şi la evenimentul principal din Piaţa Centrală. De asemenea, a fost anulat şi evenimentul festiv programat pentru duminică seară la Teatrul „Tamási Áron” cu aceeaşi ocazie.

În schimb, comemorările şi depunerile de coroane vor avea loc, iar oraşul va fi împodobit cu această ocazie, aşa cum se întâmplă în fiecare an de 15 martie.

În ceea ce priveşte măsurile preventive necesare pentru stoparea răspândirii coronavirusului, primarul Antal Árpád îndeamnă locuitorii la calm şi responsabilitate.

„Rugămintea mea este, pe de o parte, să nu intrăm în panică, iar pe de altă parte, în cazul în care avem informaţii despre persoane care se întorc în oraş sau judeţ din zone unde sunt persoane contaminate să anunţe autorităţile. Eu cred că acest lucru este foarte important, nu e bine să ţinem secrete aceste lucruri pentru că ne facem rău nouă până la urmă”, a declarat primarul Antal Árpád într-o conferinţă de presă.

 

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.