ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

A început sezonul sporturilor de iarnă la Şugaş Băi

07.01.2020

Odată cu scăderea temperaturilor şi cu precipitaţiile de la începutul anului, sezonul sporturilor de iarnă a început oficial în staţiunea Şugaş Băi prin deschiderea pârtiei mici de schi.

Sepsi ReKreativ, societatea care administrează bazele sportive şi de agrement ale Municipalității, anunţă că pârtia în lungime de 250 de metri și cu un grad de dificultate mediu dispune de instalație schi lift, plase de protecţie şi sistem de iluminare cu nocturnă.

Pârtia funcţionează de luni până joi, între orele 15:00-20:00, vineri între orele 15:00-21:00, iar în weekend şi în vacanţa şcolară (zilnic) între orele 09:00-21:00.

Biletul de acces costă 4 lei pentru adulți, în vreme ce copiii sub 18 ani, persoanele peste 60 de ani şi cele cu dizabilităţi vor plăti 3 lei pentru un bilet.

Totodată, copiii cu o înălțime sub 1,30 m precum şi sportivii din loturile naţionale şi olimpice beneficiază de gratuitate.

Abonamentele pot fi achiziţionate la preţuri cuprinse între 9 şi 150 de lei în funcţie de numărul de urcări cu ski-liftul (de la 4 la 120).

Mai multe detalii despre program, preţuri şi facilităţi găsiţi pe site-ul Sepsi ReKreativ.

Situaţia în timp real a pârtiilor poate fi urmărită LIVE pe camerele Web AICI.

 

 

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.