ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

Impozitul pentru maşinile mici creşte de anul viitor cu aproximativ 1 leu pe lună

03.12.2019

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat în şedinţa ordinară de la finalul lunii noiembrie modificarea impozitelor şi taxelor locale pe anul 2020, atât pentru persoanele fizice cât şi cele juridice.

Primarul Antal Árpád a prezentat în cadrul unei conferinţe de presă date şi cifre concrete despre aceste modificări, pentru a aduce lămuriri privind valorile exacte ale impozitelor locale pe anul viitor.

Astfel, în cazul unui „pachet” format din autoturism cu o cilindree sub 1.600 cmc, care înseamnă aproape două treimi din mașinile înmatriculate în oraș de persoanele fizice, și un apartament cu două camere din Zona B, o familie va plăti anul viitor impozite locale de 177 de lei. Dacă scoatem din calcul rata anuală a inflaţiei, de 4,6%, observăm că majorarea efectivă faţă de anul curent este de doar 11 lei pe an, conform graficului de mai jos.

Concret, în cazul mașinilor mici, impozitul va crește de la 70 de lei anul acesta la 84 de lei, iar în cazul apartamentelor, impozitul pentru cetățenii din Sfântu Gheorghe este la cel mai mic nivel permis de lege.

Conform legislaţiei fiscale în vigoare, pentru anul 2020, Primăria Sfântu Gheorghe ar putea percepe impozite locale maxime în valoare totală de 435 de lei pe an pentru o familie care are o mașină sub 1600 cmc și un apartament cu două camere din Zona B, în timp ce anul viitor această valoare este de doar 177 de lei.

Întrucât locuitorii orașului au transmis mai multe păreri conform cărora impozitele din Sfântu Gheorghe sunt mai mari decât cele din alte oraşe, primarul Antal Árpád a comparat cifrele a trei orașe vecine, arătând că anul viitor impozitul pe locuinţe în Brașov și Miercurea Ciuc va fi cu 25% mai mare decât la Sfântu Gheorghe, în timp ce la Târgu Secuiesc va fi cu 16% mai mare.

La fel ca în anii trecuţi, contribuabilii care nu au restanțe la plata impozitelor și taxelor locale și plătesc anticipat până la 31 martie 2020 impozitele locale datorate pentru tot anul beneficiază de o bonificaţie în cuantum de 9%.

Impozitele locale reprezintă sub 6% din bugetul total al oraşului

Primarul Antal Árpád a prezentat şi date legate de ponderea impozitelor şi taxelor locale în bugetul total al oraşului pe un an. Astfel, impozitele locale pe clădiri, terenuri, autoturisme, plătite de locuitorii din Sfântu Gheorghe direct către municipalitate au reprezentat anul trecut 5,71% din totalul bugetului local. Restul bugetului local este reprezentat de impozitul pe venitul global, proiectele atrase de municipalitate, lobby şi aşa mai departe.

Astfel, la un calcul mediu, o familie din Sfântu Gheorghe plăteşte lunar impozite locale de 15 lei, în schimbul cărora municipalitatea oferă servicii de educație, cum ar fi grădinițe, școli, dar și învățământ universitar. Autorităţile locale joacă un rol semnificativ şi în viața sportivă a oraşului, prin contribuția la dezvoltarea acesteia. De asemenea, este responsabilitatea municipalității să furnizeze servicii culturale, adică să întrețină cele șapte instituții culturale din oraş prin subvenţionarea acestor instituţii, la fel cum se întâmplă şi în cazul transportului public.

În același timp, curățenia orașului este un serviciu plătit de municipalitate, locuitorii plătind către TEGA doar pentru colectarea şi depozitarea deşeurilor, iar curățarea spaţiilor publice este asigurată de municipalitate. În plus, în fiecare an, primăria lansează proiecte prin care furnizează servicii sociale, sprijină bisericile, societăţile și infrastructura.

 

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.