ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

Cărţi cadou pentru elevii claselor primare

23.10.2019

Fiecare elev de clasa a II-a a primit recent o carte cadou din partea Bibliotecii Judeţene „Bod Péter” şi a Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe. Cu ocazia înmânării cărților, angajații secției pentru copii a bibliotecii s-au pregătit cu activități și prezentare de cărți destinate elevilor de clasa a II-a, încercând astfel să facă citirea mai atractivă pentru elevii din clasele primare.

După o pauză de doi ani s-a reluat programul „La drum cu lectură” destinat elevilor din clasele primare, anul acesta fiind înmânate cărți cadou pentru peste 530 de copii. În cursul săptămânii trecute copiii vorbitori de limba maghiară au putut prelua volumul autoarei Kertész Erzsi intitulat „Ludmilla megoldja” (Ludmilla va rezolva), în timp ce elevii din clasele primare de limba română au primit cartea autoarei Lavinia Braniște intitulată „Rostogol păzește pepenii”.

Programul „La drum cu lectură” a fost lansat în anul 2010, iar la momentul respectiv de pachetele cu cărți cadou au beneficiat familiile cu nou-născuți. Mai târziu inițiativa a fost extinsă și asupra elevilor de la clasele IV, VIII și XII cu donații de cărți corespunzătoare grupei respective de vârstă. În ultimii ani beneficiarii programului au fost elevii de clasa I, cu ocazia bucuriei că au învățat să citească, iar familiile cu bebeluși beneficiază în continuare de pachet, completând o cerere la Biblioteca Judeţeană.

În cursul săptămânii trecute au primit cărți acei elevi din clasele primare care primăvara aceasta au fost elevi în clasa I, iar în cursul anului școlar vor primi cărți cadou și elevii de clasa I din anul școlar curent.

Programul „La drum cu lectură” servește educației la citire, întărește începând cu vârsta fragedă interesul pentru carte, încurajează petrecerea timpului părintelui cu copilul într-un mod plăcut și îi face pe părinte și copil ca pe termen lung să se intereseze de serviciile bibliotecii și de rolul acesteia în lumea de astăzi.

 


 

 

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.