ro
 
Luni, 15. Septembrie 2025.

Ediţia a XIII-a a Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc începe la Sfântu Gheorghe

01.08.2019

Competiţia va avea loc în perioada 7-10 august, prologul şi prima etapă având ca puncte de Start / Sosire municipiul Sfântu Gheorghe.

Cea de-a 13-a ediție a Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc se va desfășura în perioada 7-10 august, detaliile evenimentului fiind prezentate într-o conferință de presă comună de primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Árpád, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, primarul municipiului Miercurea Ciuc, Ráduly Róbert, președintele Federaţiei Române de Ciclism, Novak Eduard, fostul director al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Harghita, Csiki András, şi managerul sportiv al Clubului Sepsi SIC, Rusz István.

În total 21 de echipe s-au înscris la ediţia din acest an, printre care şi echipele naţionale din Turcia, Belarus, Slovacia, Austria și Republica Moldova, dar şi echipe continentale şi de club. Numărul este unul record pentru competiţia începută în anul 2007.

Competiţia va începe miercuri, 7 august, la ora 17:00, când echipele vor fi prezentate în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe, iar de la ora 18:00 va începe prologul de 5,3 kilometri, care va fi transmis în direct de televiziunea regională Erdély TV. În cursa individuală contratimp, cicliştii vor pleca la intervale de câte 30 de secunde de la Statuia Sfântului Gheorghe din Piața Libertăţii, pe traseul: Piața Libertăţii, strada Kossuth Lajos, strada Váradi József, strada Gábor Áron, strada Vasile Goldiș, strada Stadionului, strada Spitalului, strada Libertăţii, Piața Libertăţii, strada Grof Mikó Imre, strada 1 Decembrie 1918, bulevardul General Grigore Bălan, strada Bisericii, str. Kőrösi Csoma Sándor, Piața Libertăţii.

A doua zi, joi, 8 august, va avea loc prima etapă, care se va desfăşura în mare majoritate în judeţul Covasna, având startul şi sosirea în Sfântu Gheorghe. Astfel, caravana Turului Ciclist va porni pe un traseu de peste 197 de km, de la Sfântu Gheorghe spre Covasna, Târgu Secuiesc, Tușnad, Baraolt, Vâlcele, Sfântu Gheorghe.

În această etapă, se estimează că turul va ajunge în localităţi în următoarele intervale orare, când vor avea loc restricții de circulație: Covasna 11:45-11:50, Târgu Secuiesc 12:10-12:18, Tușnad 13:25-13:40, Hatod 13:53-14:10, Baraolt 14:15-14:40, Hăghig 15:15-15:25, Vâlcele 15:40, Sfântu Gheorghe 15:45-16:00.

A doua etapă a Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc are loc vineri, 9 august, de la Miercurea Ciuc, prin Gheorgheni, Praid și Odorheiu Secuiesc, în total 198,44 kilometri.

Ultima etapă va avea loc sâmbătă, 10 august, şi va fi împărţită în două părţi. Prima porţiune va avea loc de la ora 10, când Turul va pleca din Sâncrăieni spre Sântimbru Băi pe o distanţă de 10 km, apoi de la 17:00 se încheie Turul pe distanţa Miercurea Ciuc - Racu - Frumoasa - Miercurea Ciuc - Tuşnad - Miercurea Ciuc (pe străzile din oraş), în total 122 km.

Co-organizator al organizării Turului în judeţul Covasna este Clubul Sportiv Sepsi-SIC, care s-a extins în acest an cu noi secţii, inclusiv ciclism, lupte și handbal feminin. Primăria Sfântu Gheirghe și Consiliul Județean Covasna contribuie astfel cu aproape 100.000 de lei prin Clubul Sportiv Sepsi-SIC la bugetul total al Turului, care anul acesta este de aproape 55.000 de euro, plus 12.000 de euro care vor fi premiile în bani acordate sportivilor.

Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc este unul dintre cele mai puternice evenimente de branding din regiune, pe lângă Galopiada Secuiască, și este cel de-al doilea eveniment cu cea mai lungă viață din Secuime, pe lângă evenimentul „1000 de fete secuiene”.

După Turul Ciclist al României, Turul Ciclist al Ţinutului Secuiesc este primul eveniment organizat sub auspiciile Federației Internaționale de Ciclism.

Mai multe informații despre eveniment pot fi găsite pe site-ul www.csikisport.ro și pe pagina de Facebook CyclingTourOfSzeklerland.

 

Până pe 15 septembrie se mai pot înscrie cuplurile din Sfântu Gheorghe care anul acesta împlinesc 50 sau 60 de ani de căsnicie!
11.09.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe îi felicită în fiecare an pe soții care celebrează nunta de aur sau nunta de diamant.

Pe 15 septembrie încep nominalizările pentru a doua ediţie Best of Sepsi
11.09.2025

Primăria Sfântu Gheorghe doreşte să descopere şi să premieze eroii de zi cu zi ai oraşului

Încep lucrările de mondernizare pe strada Mică
09.09.2025

În perioada 11 septembrie 2025 – 8 februarie 2026 se vor efectua lucrări ample de modernizare a infrastructurii

Precizări oficiale privind noile cărți de identitate: CEI și CIS, diferențe și utilizare
05.09.2025

În spațiul public au fost vehiculate recent informații eronate cu privire la documentele de identitate aflate în prezent în circulație. Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor consideră necesar să facă următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice.

Lunar Eclipse – primul eveniment al clubului MindFormers
04.09.2025

Spectacol astronomic și atmosferă de Chill Zone pe 7 septembrie în curtea fostei fabrici de ţigarete