ro
 
Miercuri, 24. Iunie 2026.

Vom avea o vară ritmată la Sfântu Gheorghe!

12.07.2019

În cadrul anului tematic „Anul Elevilor”, începând cu 18 iulie, Piața centrală din Sfântu Gheorghe va răsuna în fiecare săptămână pe ritmuri speciale.

În cadrul acestei inițiative vor urca pe scena de piatră din Piața Centrală mai multe orchestre, formații şi artişti a căror identitate este determinată în primul rând de ritmuri. Obiectivul vizat este de a umple cu viață Piața centrală pe perioada verii și totodată de a-i conferi un ritm, de a conecta elevii, şi nu numai, la situații noi printr-o sonoritate modernă.

În același timp, odată cu sosirea vacanței de vară, elevii ies din ritmul lor obișnuit, însă seria de evenimente intitulată „Vară ritmată la Sfântu Gheorghe” le va oferi atât elevilor, cât și oricărui locuitor al orașului, un sistem cu o atmosferă plăcută pentru serile de vară lipsite de evenimente.

Potrivit tradiției anilor precedenți, evenimentele organizate în municipiul Sfântu Gheorghe vor fi organizate și în acest an în jurul unei tematici bine definite. Seria de concerte care urmează să aibă loc va fi cu adevărat specială datorită faptului că elevii vor avea ocazia de a lua parte după placul lor la spectacolele de pe scenă, fie ca organizatori, fie ca participanți la diferitele activități desfășurate înainte de concertele respective.

Primul artist care va urca pe scenă va fi José Almar din Argentina, care joi, pe 18 iulie, de la ora 18:30, va interpreta ritmuri argentiniene de tango la chitară. El va fi urmat în săptămânile viitoare de o formație neconvențională: în realizarea proiectului SzájArt din Ungaria, campionul de beatbox Dömötör Tamás și tamburul vocal al lui Péter Szondi formează o armonie excelentă cu vocea lui Krisztina Simon. Numărându-se printre cele mai bune formații de percuție din lumea întreagă, formația Talamba, laureată a Premiului Artisjus, va aduce în orașul nostru un repertoriu variat al genurilor muzicale, cântând la instrumente de percuție rare şi fascinante. Cursanții școlii de tobe „learn2drum” din Sfântu Gheorghe vor urca de asemenea pe scenă cu o producție remarcabilă: își vor folosi instrumentele ca fond muzical al unei animații. Ultimii interpreți ai verii vor cânta nu numai de dragul urechilor ci și ai ochilor noștri: sub mâinile lui Ádám Julcsi din Miercurea Ciuc vor răsuna ritmuri vocale de tobă, în timp ce vom putea admira spectacolul jonglerului cu foc Török Csongor.

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

 

Măsuri active pentru gestionarea prezenței urșilor în zonele locuite din Sfântu Gheorghe
22.06.2026

Un exemplar a fost recoltat în weekend de pe strada Fermei, iar pe Lunca Oltului a fost montată o capcană

Noaptea Muzeelor la Colecția Publică Cinegetică
18.06.2026

Colecția Publică Cinegetică se alătură ediției din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, organizată în data de 20 iunie 2026. Între orele 17:00 și 22:00, instituția îi așteaptă pe vizitatori cu un program diversificat, dedicat naturii, artei și cunoașterii științifice.

Noaptea Muzeelor 2026
16.06.2026

În noaptea de sâmbătă, 20 iunie, luminile vor rămâne aprinse din nou în spațiile expoziționale din Sfântu Gheorghe: Centrul de Artă din Transilvania, Spațiul Expozițional de Artă Contemporană MAGMA și  Muzeul Național Secuiesc

Contract istoric: şase clădiri ale fostei fabrici de ţigarete din Sfântu Gheorghe devin Casă de joacă științifică
15.06.2026

Primăria Sfântu Gheorghe a semnat finanțarea europeană pentru restaurarea integrală a șase clădiri monument istoric și transformarea lor într-un spaţiu al viitorului

MindFormers – ediţia a 2-a: În septembrie, fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe se umple din nou de viață și de gânduri orientate spre viitor
11.06.2026

În perioada 16–19 septembrie, fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe va fi din nou populată, fiind organizată cea de-a doua ediție a evenimentului MindFormers, al cărui scop este să gândim împreună despre viitor, inovare, tehnologie, sustenabilitate și despre schimbările care profilează deja următoarele decenii.