ro
 
Luni, 15. Septembrie 2025.

Programul care studiază romii ca resursă umană se apropie de sfârșit

15.03.2019

15 persoane au primit certificate de competență profesională

Programul lansat în 2017, care studiază romii ca resursă umană şi care îşi propune integrarea acestora pe piața forței de muncă, se apropie de sfârşit. La acest program s-a alăturat și Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe.

În cadrul proiectului o grupă alcătuită din locuitori din cartierul Őrkő, care au fost deschiși în căutarea locurilor de muncă, au participat la o serie de instruiri pentru adulți și instruire profesională.

Pe 14 martie a avut loc înmânarea certificatelor de competență profesională pentru 15 persoane care au participat și au absolvit programul, aceste certificate fiind un ajutor în integrarea pe piața forței de muncă.

Foto: Vargyasi Levente

Proiectul încearcă să găsească soluții la probleme de încadrare pe piața muncii a persoanelor de etnie romă în ţările din regiunea Europei de Sud-Est, în situația în care romii constituie cea mai numeroasă minoritate etnică în Uniunea Europeană și sunt printre cei mai dezavantajaţi, care se confruntă cu excluziunea socială, discriminare și acces limitat pe piața muncii, în educație și în sistemul de sănătate.

Buja Gergely, responsabil de proiect, a declarat cu ocazia predării documentelor profesionale: „În cadrul programului a fost implementată o inițiativă pilot, o premieră pentru Sfântu Gheorghe. Sunt foarte mândru de toți cei care au participat la cursuri de formare și au trecut cu succes examenul. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără competența profesională a Organizaţiei Caritas Alba Iulia și a partenerilor săi și a personalului Agenției AFACOV”.

Serii de instruiri pentru locuitorii cartierului Őrkő

În cadrul proiectului, în luna octombrie 2018 a fost lansată o inițiativă (proiect pilot) în cadrul căreia o grupă alcătuită din 30 de locuitori din cartierul Őrkő, care au fost deschiși în căutarea locurilor de muncă, au participat la o serie de instruiri pentru adulți și instruire profesională.

Pofesioniștii Departamentului de Asistență Socială al Organizației Caritas Alba Iulia, împreună cu partenerii lor, au oferit ajutor în acumularea de cunoştinţe pentru benificiari, care a participat de mai multe ori pe săptămână la activități organizate în grupe mai mici. Cu ocazia instruirilor, participanții au putut învăța să scrie și să citească, au avut posibilitatea de a dezvolta abilitățile de comunicare, și au avut ocazia să învețe bazele limbii române. Pe lângă toate acestea, au avut și ocazia să se cunoască pe ei înşişi, deoarece fiecare participant are câte un mentor individual, care ofere sprijin în proces și ajutor pentru rezolvarea diferitelor probleme și situații.

Adâncirea cunoștințelor profesionale

Începând cu luna ianuarie 2019, ca următoarea fază a proiectului pilot, participanţii au început adâncirea cunoștințelor profesionale și evaluarea competențelor, care a fost realizată de către societatea AFACOV CONSULTING GROUP din Sfântu Gheorghe. Aceste cursuri au fost organizate într-o manieră care să corespundă atât nevoilor locuitorilor din cartierul Őrkő, cât și nevoilor pieței forței de muncă locale.

Astfel din grupa alcătuită la început din 30 de persoane, 23 de persoane au participat la instruiri, iar la sfârșitul acestora au fost înmânate certificate de competență profesională pentru numai 15 persoane: opt persoane s-au calificat în profesia de camerist, trei persoane în profesia de lucrător comercial, două persoane în profesia de zidar și încă două persoane în profesia de drujbist.

„Suntem foarte mulțumiți de participanți și credem că munca lor de acum va avea rezultate vizibile. Într-adevăr, este necesară schimbarea discursurilor şi a practicilor în ceea ce priveşte grupurile etnice. Sperăm că vom continua această cooperare şi în viitor”, a subliniat Constantin Gheorghincă, directorul AFACOV.

Foto: Vargyasi Levente

Seria instruirilor a durat până la începutul lunii martie, după care urmează un program de mentorare adresat mai ales persoanelor care reușesc să găsească un loc de muncă. Desfășurarea programului va fi realizată de către Organizația Caritas Alba Iulia, împreună cu Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe și Asociația de Promovare a Sănătăţii Mintale „Esély”.

Locuitorii din Őrkő în vizită de studiu

Benificiarii proiectului au participat în luna noiembrie a anului trecut la o excursie de studiu în cadrul căreia s-au putut familiariza cu exemplele pozitive din cadrul comunităților de romi din Belin și Hăghig. În cadrul vizitei, participanții au putut învăța despre programele și activitățile din județul Covasna care ar putea avea efecte exemplare și asupra comunității din cartierul Őrkő.

Proiectul intitulat „Schimbarea discursurilor, schimbarea practicilor: romii ca resursă umană – RARE” (RARE - Changing Discources, Changing Practices: The Roma As Human Resources), creat în cadrul Programului Transnațional Interreg Dunărea 2014-2020, este în curs de implementare prin cooperarea a opt țări și 21 de organizații partenere.

Partenerul principal al proiectului este Serviciul de Ajutor Maltez din Ungaria, cu patru organizații alăturându-se programului din România: Agenția Împreună, Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe și Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe. Împreună, cei patru sunt responsabili pentru elaborarea și implementarea unui program pilot, care are ca obiectiv principal facilitarea accesului persoanelor de etnie romă pe piața muncii.

Până pe 15 septembrie se mai pot înscrie cuplurile din Sfântu Gheorghe care anul acesta împlinesc 50 sau 60 de ani de căsnicie!
11.09.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe îi felicită în fiecare an pe soții care celebrează nunta de aur sau nunta de diamant.

Pe 15 septembrie încep nominalizările pentru a doua ediţie Best of Sepsi
11.09.2025

Primăria Sfântu Gheorghe doreşte să descopere şi să premieze eroii de zi cu zi ai oraşului

Încep lucrările de mondernizare pe strada Mică
09.09.2025

În perioada 11 septembrie 2025 – 8 februarie 2026 se vor efectua lucrări ample de modernizare a infrastructurii

Precizări oficiale privind noile cărți de identitate: CEI și CIS, diferențe și utilizare
05.09.2025

În spațiul public au fost vehiculate recent informații eronate cu privire la documentele de identitate aflate în prezent în circulație. Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor consideră necesar să facă următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice.

Lunar Eclipse – primul eveniment al clubului MindFormers
04.09.2025

Spectacol astronomic și atmosferă de Chill Zone pe 7 septembrie în curtea fostei fabrici de ţigarete