ro
 

Internet gratuit în spaţii publice din Sfântu Gheorghe prin programul european WiFi4EU

13.12.2018

Municipiul Sfântu Gheorghe este unul dintre câștigătorii primului apel de proiecte din programul WiFi4EU, anunțat de Comisia Europeană. Localităţile câştigătoare vor primi bonuri valorice de câte 15.000 de euro pentru instalarea de puncte de acces public şi gratuit la internet wireless.

Conform şefului Biroului de Proiecte din cadrul Primăriei Sfântu Gheorghe, Gergely Buja, săptămâna viitoare va fi semnat contractul cu Comisia Europeană, după care municipalitatea va trebui să aleagă firma specializată care se va ocupa de echiparea locațiilor alese.

Până acum au avut loc consultări prealabile despre potențiale locații din oraş pentru astfel de facilităţi, însă locațiile exacte pot fi determinate doar după consultarea firmei specializate, pentru a afla exact câte spaţii pot fi cuprinse în suma totală a proiectului, adică 15.000 de euro.

Planurile includ Arena Sepsi, Stadionul Municipal sau Parcul din spatele Bibliotecii Judeţene.

Gergely Buja a mai declarat că proiectul se încadrează în planurile de digitalizare a municipiului Sfântu Gheorghe, iar pe viitor vor fi și mai multe proiecte care au ca scop digitalizarea orașului. 

Serviciile prestate de firma specializată vor fi achitate direct de Comisia Europeană, Primăria Sfântu Gheorghe primind doar un voucher în acest sens.

Din judeţul Covasna au primit finanţare la acest prim apel mun. Sfântu Gheorghe, oraşul Întorsura Buzăului şi comunele Zăbala şi Reci.

Copiii sunt din nou în prim-plan: de Ziua Copilului, cei mici cuceresc Piața Centrală din Sfântu Gheorghe!
27.05.2026

Pe 1 iunie, copiii vor pune din nou stăpânire pe Piața Centrală și pe Parcul Elisabeta din Sfântu Gheorghe.

SepsiBook încheie ediția a cincea cu aproape 12.000 de vizitatori
18.05.2026

Cea de-a cincea ediție a Târgului de Carte și Festivalului de Literatură Contemporană SepsiBook s-a încheiat duminică la Sfântu Gheorghe cu un bilanț de peste 11.600 de vizitatori, confirmând interesul constant al publicului pentru lectură, evenimente culturale și întâlniri dedicate literaturii contemporane. 

SepsiBook transformă din nou Sfântu Gheorghe într-un centru al literaturii contemporane
11.05.2026

Între 14 și 17 mai, Arena Sepsi găzduiește cea de-a cincea ediție a târgului de carte și festivalului de literatură contemporană SepsiBook, unul dintre cele mai dinamice evenimente culturale dedicate lecturii din regiune. Aproape 150 de invitați, 115 evenimente, 56 de edituri – dintre care nouă prezente pentru prima dată – și 43 de standuri editoriale vor transforma, timp de patru zile, Sfântu Gheorghe într-un spațiu al întâlnirilor literare, al dialogului interdisciplinar și al experiențelor culturale dedicate tuturor generațiilor.

Restricții de circulație și parcări închise în centrul orașului pentru parada motocicliștilor
08.05.2026

Evenimentul are ca scop sensibilizarea conducătorilor auto asupra prezenței motocicliștilor în trafic.

SepsiRUN 2026 – 12–13 iunie. Când Sfântu Gheorghe aparține alergătorilor!
06.05.2026

Scopul evenimentului rămâne și anul acesta reunirea celor interesați de alergare, mișcare și un stil de viață activ, fie că este vorba de începători, amatori sau sportivi cu experiență.