ro
 
Sâmbătă, 17. Octombrie 2026.

Lucrările de reparaţii ale drumurilor vor continua cât timp vremea va permite

22.11.2018

Angajaţii Grădinăriei oraşului au început recent lucrările pe trotuarul de pe strada Benedek Elek din Sfântu Gheorghe, din dreptul blocurilor. De asemenea, în cartierul Ciucului este pregătită pentru asfaltare parcarea de pe Aleea Căminului, urmând ca în momentul în care temperaturile vor depăşi 10 grade Celsius, societatea Drumuri şi Poduri să realizeze această lucrare.

În ceea ce priveşte parcările din Piaţa Mihai Viteazul, au fost terminate lucrările de modernizare în partea superioară a pieţei, iar în această perioadă societatea Sepsi Útépítő lucrează la cele două parcări de lângă strada Gábor Áron.

Pe strada László Ferenc lucrările de modernizare sunt pe ultima sută de metri cu montarea bordurilor, urmând ca echipa care lucrează acolo să se mute pe strada Vulturilor pentru continuarea lucrărilor.

De asemenea, pe strada Táncsics Mihály au loc lucrări de modernizare a canalizării efectuate de Gospodăria Comunală.

Municipalitatea intenționează ca anul viitor să înceapă lucrări de renovare pe străzile Crângului, Puskás Tivadar și Dealului, iar pentru strada Andrei Şaguna contractul de execuţie a fost finalizat, iar lucrările vor fi demarate tot anul viitor.

 

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie