ro
 
Marți, 16. Septembrie 2025.

Programul autobuzului spre Arena Sepsi, menţinut şi în perioada următoare

09.11.2018

Înfiinţată la mijlocul lunii septembrie ca răspuns la solicitările venite din partea locuitorilor, noua linie de autobuz şi-a găsit deja utilitatea.

Sute de persoane au folosit autobuzul care pleacă din cartierul Simeria de la capăt de linie din strada Berzei şi ajunge la Arena Sepsi, cu oprire inclusiv la Kaufland pe strada Lunca Oltului.

Pentru că sezonul rece a venit, iar capacitatea autobuzului permite transportul unui număr mult mai mare de călători decât cei care l-au folosit până acum, încurajăm locuitorii oraşului să folosească cu încredere această linie. Călătoria cu autobuzul poate fi şi comodă, dar şi utilă, indiferent dacă doriţi să patinaţi la Arenă sau să faceţi cumpărături la marile magazine de pe traseu.

În primele săptămâni de la inaugurare, linia 5 a circulat din oră în oră spre Arenă, începându cu ora 15:00 până la 21:00, iar acest program va fi menţinut şi în perioada următoare.

Parcursul întors este de asemenea din oră în oră, între 15:30 şi 21:30.

În weekend, autobuzul circulă spre Arenă de la orele 10:00, 13:00, 18:00, 21:00, şi întors spre oraş de la orele 10:30, 13:30, 18:30, 21:30.

Patinoarul este deschis publicului larg

De la începutul lunii octombrie, pasionații sporturilor pe gheață pot patina în fiecare săptămână pe Patinoarul acoperit de lângă Arena Sepsi, iar pentru a ajunge la destinaţie pot folosi autobuzele Multi-Trans.

Programul cu publicul la patinoar este în zilele de vineri, între orele 19:30 și 21:30, iar în weekend între orele 11:00 – 13:00 și 19:00 – 21:00.

Prețurile biletelor de intrare la patinoarul de lângă Arena Sepsi au rămas neschimbate, astfel că un bilet cu reducere pentru copii și pensionari costă 6 lei, un bilet întreg costă 9 lei, iar cei care doresc să închirieze patine vor plăti 10 lei.

Preţuri şi staţii ale Autobuzului spre Arena Sepsi

Preţul unui bilet de autobuz pentru o călătorie este de 2 lei (cumpărat de la automatele Multi-Trans) sau 4 lei cumpărat de la şoferul autobuzului.

Autobuzul de pe linia 5 va pleca din Str. Berzei şi va opri în următoarele staţii: Sala Sporturilor „Szabó Kati” – Str. Dealului – Proiectări (str. Vasile Goldiş) – Casa cu Arcade – Biserica Reformată – Str. 1 Decembrie 1918 – Gara CFR – Kaufland – Arena Sepsi.

Pentru mai multe detalii despre traseele şi programul autobuzelor locale de transport în comun puteţi accesa site-ul www.multitrans.ro.

 

Până pe 15 septembrie se mai pot înscrie cuplurile din Sfântu Gheorghe care anul acesta împlinesc 50 sau 60 de ani de căsnicie!
11.09.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe îi felicită în fiecare an pe soții care celebrează nunta de aur sau nunta de diamant.

Pe 15 septembrie încep nominalizările pentru a doua ediţie Best of Sepsi
11.09.2025

Primăria Sfântu Gheorghe doreşte să descopere şi să premieze eroii de zi cu zi ai oraşului

Încep lucrările de mondernizare pe strada Mică
09.09.2025

În perioada 11 septembrie 2025 – 8 februarie 2026 se vor efectua lucrări ample de modernizare a infrastructurii

Precizări oficiale privind noile cărți de identitate: CEI și CIS, diferențe și utilizare
05.09.2025

În spațiul public au fost vehiculate recent informații eronate cu privire la documentele de identitate aflate în prezent în circulație. Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor consideră necesar să facă următoarele precizări, pentru corecta informare a opiniei publice.

Lunar Eclipse – primul eveniment al clubului MindFormers
04.09.2025

Spectacol astronomic și atmosferă de Chill Zone pe 7 septembrie în curtea fostei fabrici de ţigarete