ro
 
Marți, 11. Noiembrie 2025.

S-a lansat apelul Consiliului Local Sfântu Gheorghe pentru proiecte culturale

20.02.2018

Persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile  pot să-și depune dosarul cererii de finanțare pentru ofertele lor culturale pentru anul 2018 până în data de 16 martie.

În Regulamentul concursului s-au efectuat următoarele modificări față de edițiile anterioare: valoarea contribuției proprie a fost redusă la 10%,  autoritatea finanțatoare poate solicita clarificări și completări ale documentelor depuse de beneficiari, iar categoriile de cheltuieli referitoare la masă și cazare sunt două categorii separate.  Valoarea totală a finanțării este 300.000 de lei.

Documentaţia selecţiei ofertelor culturale pe anul 2018 poate fi procurată în biroul nr. 21 al Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, precum și

ACCESÂND ACEST LINK.

Peste 30 de vârstnici au primit „Ceasul Assisto” în cadrul Zilei Porților Deschise
10.11.2025

Evenimentul s-a bucurat de interes ridicat: peste 40 de persoane au participat, iar 31 dintre acestea au primit pe loc dispozitivul de siguranță „Ceasul Assisto”.

Fondurile europene directe, tot mai accesibile: forum la Sfântu Gheorghe despre proiecte finanțate de la Bruxelles
07.11.2025

La inițiativa Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, pe 5 noiembrie a avut loc un forum profesional care i-a încurajat pe reprezentanții administrațiilor locale, ai instituțiilor și organizațiilor civile din regiune să-și dezvolte comunitățile nu doar prin fonduri naționale și prin fondurile structurale și de investiții europene, ci și prin resurse care pot fi accesate direct de la Bruxelles.

Ziua porților deschise pentru cei care doresc „Ceasul Assisto”
03.11.2025

Evenimentul va avea loc în data de 6 noiembrie, joi, între orele 9:00 și 17:00, la sediul Direcției (Sfântu Gheorghe, str. Erege nr. 19).

Perioada de votare a finaliştilor Best of Sepsi, prelungită până pe 9 noiembrie
28.10.2025

Gala în care vor fi anunţaţi câştigătorii va avea loc pe 7 februarie

Campanie comună pentru creșterea siguranței rutiere
23.10.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe sprijină inițiativa Inspectoratului de Poliție Județean Covasna privind intensificarea acțiunilor de educație rutieră și informare a cetățenilor, în scopul reducerii numărului de accidente grave de circulație