ro
 
Sâmbătă, 17. Octombrie 2026.

S-a modificat tehnologia fundației pe strada Kós Károly

25.05.2017

De-a lungul executării lucrărilor de fundaţie din zona străzii Kós Károly, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe s-a confruntat cu provocări reale. În spatele motivului pentru care lucrările sunt încetinite a stat faptul că, în urma schimbării conductelor vechi, firma de gaze a amplasat noile conducte potrivit prevederilor, însă există anumite puncte unde din cauza suprapunerii cu alte conducte existente s-a schimbat adâncimea conductelor. Firma de construcţii nu și-a putut asuma acest risc, deoarece ar fi putut exista pericolul ca aceste conducte să fie avariate în timpul executării lucrărilor.

Foto: Vargyasi Levente

În urma noilor studii tehnice și a discuţiilor purtate, Primăria municipiului împreună cu Czimbalmos Csaba de la Direcţia de Gospodărire Comunală, au încercat să găsească soluţia cea mai potrivită pentru modificările intervenite. Soluţia comună ar fi metoda nivelării cu tipul de balast – din strat de pietriș a cărui grosime și densitate este identică cu a stratului de fundaţie existent. Performanţa acestui strat de fundaţie corespunde performanţelor tehnologiei mecanice, însemnând soluţia adecvată și în ceea ce privește traficului vehiculelor grele, fenomenele provocate de îngheţ sau dezgheţ.

Foto: Vargyasi Levente

În lumina celor de mai sus, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe solicită înţelegerea locuitorilor și le mulţumește în același timp, deoarece acest strat de fundaţie stabilizat este mai mult decât special, utilizarea în oraș a acestuia fiind destul de complicată, mai ales în zonele unde există multe conducte. În ceea ce privește strada Kós Károly, situaţia se complică mai tare, din cauza faptului că în această zonă se găsește una dintre magistralele de gaz, avarierea căreia ar afecta aproape jumătate din totalul gospodăriilor orașului Sfântu Gheorghe.
Executarea lucrărilor de nivelare a balastului și a stratului de pietriș prin această metodă va putea permite ca lucrările de pe prima porţiune a străzii Kós Károly să se termine până luna iulie 2017.

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie