ro
 
Marți, 01. Septembrie 2026.

Începe programul de reabilitare a blocurilor

17.02.2017

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a inițiat un program multianual de intervenție pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor. Conform acestui plan în 2017 vor fi reabilitate blocurile din centrul orașului, în 2018 majoritatea blocurilor afectate din oraș, iar în 2019 urmează blocurile din Zona Gării și lângă drumul principal către Brașov.

Foto: Vargyasi Levente

Legea 153/2011 privind măsurile de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, prevede că deținătorii de orice fel ai clădirilor care, prin nivelul de degradare a sistemului de închidere perimetrală, pun în pericol sănătatea, viața, integritatea fizică și siguranța populatiei și/sau afectează calitatea mediului înconjurator, sunt obligați ca, din proprie inițiativă, să ia măsuri de realizare a lucrărilor de intervenție pentru reabilitarea structural-arhitecturală a anvelopei clădirilor.

Conform datelor Primăriei, majoritatea blocurilor din Sfântu Gheorghe intră în categoria de mai sus, excepție făcând clădirile reabilitate termic. Autoritățile administrației publice au responsabilitatea de a înștiința deținătorii de clădire/locuințe despre această obligativitate. În același timp, Legea permite autorităților administrației publice locale să preia integral cheltuielile aferente lucrărilor de intervenție corespunzătoare cotei proprietarilor de locuințe aflați în imposibilitate de a asigura sumele ce le revin, la cererea acestora, ca măsură de protecție socială, dacă proprietarii fac dovada că realizează venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câștigul salarial mediu net lunar pe economie.

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe a identificat blocurile la care există o necesită sporită privind această intervenție, a înștiințat Asociațiile de Locatari, posibili beneficiari ai programului, care a fost urmată de o întâlnire cu reprezentații Asociațiilor, care la rândul lor au fost rugați să informeze toți deținătorii de locuințe din raza lor de acoperire.

Autoritatea a inițiat un program multianual de intervenție, iar conform acestui plan în 2017 vor fi reabilitate blocurile din centrul orașului, în 2018 majoritatea blocurilor afectate din oraș, iar în 2019 urmează blocurile din Zona Gării și lângă drumul principal către Brașov.
Metodologia programului multianual de intervenție este în curs de elaborare.

 

Au început înscrierile pentru cuplurile care sărbătoresc 50 sau 60 de ani de căsnicie
19.08.2026

Cererile pot fi depuse personal sau telefonic până la data de 15 septembrie.

Din 7 august, rețeaua de transport public se extinde cu noi trasee de autobuz
03.08.2026

De asemenea, din toamnă se modifică întregul sistem de parcare din Sfântu Gheorghe

Vară pe lac la Sfântu Gheorghe: Aproape 2.000 de plimbări cu barca şi hidrobicicleta în prima lună de funcţionare
31.07.2026

În prima lună de când se pot face din nou plimbări cu barca și cu hidrobicicleta pe lac, locuitorii din Sfântu Gheorghe și vizitatorii au profitat de această posibilitate de aproape 2.000 de ori. Hidrobicicletele se bucură de o popularitate mai mare, fiind utilizate de 1.800 de ori, în timp ce bărcile au fost închiriate de 200 de ori de către vizitatori.

Sfântu Gheorghe: Liniștea unui oraș mic și serviciile unui mare oraș
17.07.2026

Atractivitatea orașului Sfântu Gheorghe constă în faptul că locuitorii săi se pot bucura de liniștea unui oraș mic, beneficiind în același timp de serviciile unui mare oraș direct pe plan local.