ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Reînnoire instituțională la Primăria municipiului Sfântu Gheorghe

21.01.2017


Raport privind posturile vacante



În toamna anului 2016 Primăria anunța 57 de posturi vacante. După gestionarea primului val de reînnoire instituțională am întocmit un raport informativ din datele posturilor publicate și ocupate în ultimul an.


Foto: Vargyasi Levente


La data de 23 septembrie 2016 a apărut primul anunț privind posturile vacante în cadrul Compartimentul Relaţii cu Publicul, Informaţii, Registratură, care dealtfel a devenit una dintre cele mai renumite compartimente ale Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe, aici înregistrându-se cele mai multe aplicații: șase persoane înregistrate pe un post, dar din păcate nimeni nu a promovat examenul pentru ocuparea postului.

Până la data de 19 ianuarie 2016 s-au publicat 65 de posturi vacante, din care 38 de referent iar 27 contractuale. Până la această dată s-au înregistrat 98 de candidați din care doar 26 au trecut testul final. Aceste date conțin și informațiile privind cele 6 birouri pentru care în luna ianuarie s-au publicat 11 posturi vacante, cât și posturile care nu au fost ocupate la finele anului trecut. Ocuparea acestor posturi sunt în curs de desfășurare, compartimentele respective fiind în așteptarea candidaților.

Din cele 64 de posturi publicate, 4 au fost în funcții de conducere din care două au fost ocupate, iar două au rămas neocupate. 47 de posturi au necesitat studii superioare, iar 17 posturi studii liceale (bacalaureat) sau diplomă de atestare a finalizării școlii profesionale, sau a școlii generale (10 clase), din care 7 s-au ocupat, iar 5 sunt în proces de publicare.

Vom enumera unele dintre experiențele ultimelor trei luni, pe de-o parte ca prezentare a unui fapt interesant, iar pe de altă parte ca o propunere: solicitările au fost mai mari pentru ocuparea locurilor de muncă care necesitau într-o mică măsură sau nu necesitau deloc vechime sau experiență profesională, decât pentru locurile de muncă care prevedeau mai mulți ani vechime. Acest lucru s-a dovedit a fi valabil în special în cadrul candidaților cu studii în domeniul juridic sau tehnic. Am constatat în repetate rânduri că persoanele cu abilități bune și corespunzătoare tuturor criteriilor solicitate au picat la examenul de ocupare a posturilor vacante, din cauza necunoașterii legii. Astfel sfătuim candidații să ia în serios analizarea subiectelor de examen, fiind păcat pierderea posturilor din aceste motive.

O altă problemă interesantă este vechimea și experiența în muncă. În această perioadă am întâlnit multe situații când angajatul a aflat cu ocazia verificării dosarului de aplicare faptul că cartea de muncă a candidatului nu a fost completat în mod corespunzător sau nu a fost încadrat în categoria corespunzătoare a studiilor efectuate și astfel candidatului i-a fost imposibil să-și dovedească experiența profesională sau vechimea în muncă.

Referitor la această temă este deasemenea interesant diferența dintre vechimea la locul de muncă și vechimea profesională. Pentru vechimea în muncă este obligatoriu prezentarea calității de angajat oficializat cu contract de muncă, această perioadă fiind luată în considerare la încadrarea

salarială și pensii. Vechimea profesională înseamnă activitatea corespunzătoare studiilor, care este
susținută prin calitatea de persoană fizică autorizată, dar această autorizație nu este de ajuns, este necesară să fie susținută prin contracte care dovedesc faptul că perioada analizată se compune efectiv din muncă prestată.

 

 

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie