ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Gang Rehab – reabilitarea trecerilor de sub blocuri la Sfântu Gheorghe

13.12.2016

Proiectul artistic și de înfrumusețare a orașului, început în vara acestui an, se apropie la sfârșit. Proiectul Gang Rehab, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național are scopul ca aceste ganguri neglijate de decenii să fie reabilitate, să primească o nouă imagine prin intermediul artelor vizuale. În acest sens, inițiatorul proiectului, Casa de Cultură „Kónya Ádám” a anunțat un apel deschis de decorare a gangurilor pentru artiștii vizuali din țară și din străinătate. 12 proiecte artistice au fost depuse, dintre care o comisie de experți, formată din 5 persoane a selectat trei proiecte câștigătoare. Membrii juriului a fost Farkas Réka, jurnalist, redactor la cotidianul „Háromszék”, Kispál Ágnes-Evelin, artist vizual, cofondator și administrator al Spațiului Expozițional de Artă Contemporană „Magma” din Sfântu Gheorghe, Rátz Attila, artist plastic, reprezentant al Asociației „Tone Troopers”, Szabó Lehel, artist vizual, și Wegroszta László arhitect, reprezentant al Ordinul Arhitecților din România.

 

Ca urmare a procesului de evaluare, trecerea aflată în partea stângă a Pieței Mihai Viteazul, va fi decorată de către Incze Kata și Kopacz Hanna, din Sfântu Gheorghe, studente la Universitatea de Artă ”Moholy-Nagy” din Budapesta. Dintre cele două ganguri din zona Gării, în spatele monumentului Ostașului Român, primul va fi pictat de duoul de artiști Sánta J. Botond și Sánta I. Csaba, iar al doilea va fi decorat de către Kadar Alexandru, artist vizual din Sibiu.
Implementarea planurilor artistice a fost anticipată de o intervenție arhitecturală, în urma căreia cele trei ganguri au fost vopsite, curățate și iluminate. Pe peretele interioare ale trecerilor sunt amplasate panouri de publicitate pentru promovarea evenimentelor culturale din oraș.

 

Partenerii proiectului sunt Ordinul Arhitecților din România și Asociația Tone Troopers. Proiectul a fost co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Scopul general al proiectului era să contribuie la starea de spirit pozitiv al locuitorilor – cu privire specială la cei care locuiesc în spatele străzilor unde ajung numai prin ganguri –, prin reabilitarea acestor coridoare printr-o intervenție arhitecturală și una artistică.

 


Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie