ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Antal Árpád: În Sfântu Gheorghe nu există spaţii etnice, acestea sunt spaţii comunitare

26.05.2015

În Sfântu Gheorghe nu există spaţii etnice, fiecare spaţiu public aparţine comunităţii locale de români şi maghiari” –  a declarat primarul Antal Árpád, reacţionând la teoria Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, potrivit căreia, prin reamenajarea zonei centrale şi înălţarea unei coline al balaurului, se urmăreşte scopul principal de „a obtura vederea grupului statuar Mihai Viteazul” şi că această iniţiativă a „pornit din ură faţă de un mare simbol naţional românesc”.


„Nu este vorba despre o acţiune prin care despărţim două spaţii, ci despre faptul că piaţa Mihai Viteazul a fost reabilitată deja, iar acum urmează reabilitarea pieţei Libertăţii” – a explicat primarul, în opinia căruia cele două spaţii au fost create în două perioade istorice diferite, iar din această cauză ambele spaţii poartă amprentele perioadelor respective, motiv pentru care şi concepţiile de reabilitare sunt diferite.


„Consider că nu este un lucru corect să se dea spaţiilor o tentă etnică. La Sfântu Gheorghe, fiecare spaţiu public aparţine oamenilor, nu există spaţiu român sau maghiar. Eu cred că este important ca spaţiile publice ale oraşului să se umple de viaţă şi oamenii să le folosească cu plăcere. Piaţa Mihai Viteazul a fost reabilitată urmărind această idee, sunt mai multe spaţii verzi, există şi o fântână arteziană, motiv pentru care fostul spaţiu lipsit de viaţă, în prezent, este un loc agreat de locuitorii oraşului. Cu reabilitarea zonei centrale, de asemenea, scopul nostru este acela de a reda spaţiul comunităţii locale. Încercarea de a da tentă etnică acestei iniţiative este o greşeală şi consider că aceasta dăunează relaţiilor interetnice locale. Şi nu în ultimul rând, proiectul privind reabilitarea zonei centrale a fost sprijinit şi de consilierii români şi pentru mine ei sunt reprezentanţii legitimi ai comunităţii româneşti locale” – a declarat primarul.

 


 

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie