ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

2014-12-03: Examen pentru postul de manager al SC Sepsi Sport SRL

03.12.2014

SC Sepsi Sport SRL organizează preselecţie pentru ocuparea postului de manager.  Societatea caută specialist pentru administrarea obiectivelor de sport şi agrement din Sfântu Gheorghe şi Şugaş Băi, aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe.

Cei interesaţi sunt rugaţi să depună un CV şi o scrisoare de intenţie, fiind necesare studii superioare şi experienţă de coordonare. Persoanele cărora documentaţia depusă se dovedeşte a fi corespunzătoare vor fi chemate la interviu, pentru continuarea selecţiei.

CV-ul şi scrisoarea de intenţie se depun la Biroul de Imagine din cadrul primăriei (str. 1 Decembrie 1918, nr. 6) în data de 12 decembrie 2014, până la ora 12,00.
 

 

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie