ro
 
Vineri, 16. Octombrie 2026.

Ospăţ Transilvănean - program

11.10.2013

La sfârşitul acestei săptămâni, între 12–13. octombrie centrul municipiului Sfântu Gheorghe va găzdui o manifestare gastronomică inedită denumită Ospăţ Transilvănean.

Sâmbăta 50 de echipe se vor întrece în arta culinară la Parada Cârnaţilor, aflată la a XI-a ediţie, iar duminica se vor pregăti o varietate de reţete de sarmale, în cadrul celui de al doilea concurs de sarmale. Pe timpul a celor două zile târgul producătorilor şi meşteşugarilor locali de început de lună se va muta în centrul oraşului.

12 octombrie 2013 – PARADA CÂRNAŢILOR, ediţia a XI-a

9.00 – 10.00 Înregistrarea participanţilor
10.00 Prezentarea juriului
10:45 Manifestarea echipelor
11.00 – 13.00 Prepararea cârnaţilor
11.00 – 16.00 Decizia juriului
15.00 Vitus Kinga – demonstraţie Zumba
16.00 Decernarea premiilor
19.00 Formaţia Insect – concert
20.00 Ráduly Botond Manó – concert


13 octombrie 2013 – FESTIVALUL SARMALELOR

9.00–10.00 Înregistrarea participanţilor
10.00–14.00 Concurs
12.00 István Ildikó şi trupa - concert
14.00 – 16.00 Decizia juriului, decernarea premiilor

 

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie

O nouă eră a transportului public din Sfântu Gheorghe
25.09.2026

24 de autobuze electrice, 10 trasee extinse și stații la maxim cinci minute de mers pe jos