ro
 
Sâmbătă, 17. Octombrie 2026.

Douăzeci de participanţi la Galopiada Secuiască

27.06.2011

Până acum, douăzeci de reprezentanţi din aşezările din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş.au semnalat că vor participa sigur la Galopiada Secuiască care va avea loc în data de 30 iulie, la Platoul de la Moacşa. Acest eveniment va una din etapele de calificări oficiale pentru  Galopului Naţional din Ungaria. Doamna viceprimar Sztakics Éva, membră a comisiei de organizare, a menţionat că nici unul dintre cei care s-au prezentat nu a depus documentaţia necesară pentru înscriere, şi nu au achitat nici suma de 1.000 de lei, taxă de participare, dar participarea acestora este sigură. Datorită faptului că au fost mai multe persoane care au anunţat că nu au anumite echipamente (de exemplu protecţie pentru coloana vertebrală şi genunchiere), organizatorii, în timpul concursului, vor asigura aceste echipamente pentru cei care nu le au. Înscrierile pentru concurs, continuă.

Tot ce trebuie să știe șoferii despre noile parcări cu plată din Sfântu Gheorghe: prețuri, condiții pentru navetiști și mașini de serviciu
16.10.2026

În ultimele două decenii, numărul autoturismelor din Sfântu Gheorghe aproape că s-a dublat: în prezent, în municipiul reședință de județ sunt înregistrate peste 23.500 de vehicule. Străzile orașului nu au fost proiectate pentru un asemenea trafic auto, spațiul public este limitat, iar desființarea spațiilor verzi nu poate fi o opțiune; prin urmare, administrația locală a fost nevoită să așeze sistemul de parcare din oraș pe baze noi.

Începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire la Sfântu Gheorghe
15.10.2026

Dosarele pot fi depuse la sediul Direcției, pe strada Daliei nr. 1, la parterul blocului 12.

Restricții temporare de trafic vineri, 16 octombrie, cu ocazia celei de-a treia ediții a Sepsi Inst. Run
14.10.2026

Restricțiile de trafic vor fi aplicate etapizat, între orele 17:25 și 19:00, pe măsură ce coloana de alergători parcurge traseul stabilit.

Noi tronsoane și conexiuni pentru pistele de biciclete din Sfântu Gheorghe: atenție la noile marcaje verzi din trafic!
30.09.2026

Primăria Sfântu Gheorghe continuă extinderea și optimizarea infrastructurii pentru bicicliști din oraș

Intră în vigoare noul regulament al parcărilor publice cu plată din Sfântu Gheorghe
29.09.2026

Montarea noilor indicatoare rutiere este una de durată, astfel că noile tarife vor fi aplicate după jumătatea lunii octombrie