ro
 
Miercuri, 16. Septembrie 2026.

Spitalul va fi sprijinit oricum

09.12.2010

Nu încape discuţie că Spitalul Judeţean Fogolyán Kristóf va fi sprijinit de Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, însă, în primul rând, trebuie găsite metodele prin care se va realiza acest lucru. Acesta a fost unul din subiectele despre care a vorbit, în cadrul conferinţei de presă de joi, domnul primar Antal Árpád András, subliniind faptul că, înainte de toate, noul manager al spitalului trebuie să evalueze necesarul unităţii, iar pe baza acesteia să se discute despre sprijinul pe care îl oferă Municipalitatea.

Realizări de succes în educație și infrastructură la Sfântu Gheorghe
10.09.2026

Bilanțul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

La Sfântu Gheorghe a intrat în vigoare un orar adaptat începerii anului școlar și schimburilor de tură
07.09.2026

Pe baza experienței acumulate în perioada de testare de o lună și a sugestiilor primite din partea călătorilor, a fost introdusă o cursă destinată elevilor, a fost mărită frecvența mai multor linii în orele de vârf, au fost adăugate noi ore de plecare și a fost îmbunătățită deservirea zonei industriale și a comunei Arcuș.

Știință, artă și dezbateri: peste 3.500 de elevi înscriși la discuţiile de la a doua ediţie MindFormers
07.09.2026

Diminețile sunt dedicate în primul rând elevilor, iar după-amiaza porțile fostei Fabrici de Țigarete sunt deschise publicului de toate vârstele

Programul celei de-a doua ediții MindFormers: invitați internaționali, știință, workshopuri, instalații de lumină și world music în fosta Fabrică de Țigarete
01.09.2026

În perioada 16–19 septembrie, fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe prinde din nou viață. Timp de patru zile, publicul este așteptat la conferințe științifice și de popularizare a științei, workshopuri interactive, discuții, simulatoare speciale, o expoziție internațională de artă a luminii și un program muzical divers.

Au început înscrierile pentru cuplurile care sărbătoresc 50 sau 60 de ani de căsnicie
19.08.2026

Cererile pot fi depuse personal sau telefonic până la data de 15 septembrie.