ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

În aşteptarea Crăciunului la Sfântu Gheorghe

14.12.2022

Cu coroane uriaşe de Advent, iluminat festiv, patinoar în aer liber, un oraș de basm de iarnă, scenă a Nașterii Domnului, instalații în aer liber, concerte și un târg de Crăciun, orașul Sfântu Gheorghe intră în atmosfera sărbătorilor.

Perioada sărbătorilor a început cu aprinderea primei lumânări din uriașa coroană de Advent, decorată cu elemente ale Orașului Alb. Două coroane sunt amplasate în Piața Centrală și în Cartierul Gării. În Piața Centrală a avut loc un program festiv de aprindere a flăcării credinței, care a fost transmisă din mână în mână pentru a lumina fiecare casă din Sfântu Gheorghe. Odată cu începerea sezonului de sărbători, străzile orașului au fost și ele scăldate în lumini festive.

Pentru bucuria celor mici și a celor mari deopotrivă, un patinoar în aer liber va fi deschis în acest an în piața din fața Consiliului Județean. Chiar lângă el veţi putea pedala pe populara bicicletă tandem a orașului pentru a aprinde luminile albe ale orașului în ferestrele Art Gallery.

Pe lângă instalaţia #SEPSI care e îmbrăcată în haine de iarnă, un brad de Crăciun împodobit și o instalație cu scena naşterii Domnului în Parcul Elisabeta anunță venirea Mântuitorului, iar copiii se vor putea bucura de orașul alb de basm.

Un accesoriu indispensabil pentru iarnă este rama foto special decorată de sărbători, iar copiii își pot pune scrisorile către Moş Crăciun în cutia poștală de lângă rama foto. Toate instalațiile au fost concepute și create de artiști locali, mulțumită designerului Bagoly Zsuzsa, echipei Vocalcycle, scenografului Simó Enikő, Csuri design, studenților de la secţiile de sculptură și pictură a Universităţii Sapientia, și personalului de la Grădinăria oraşului.

La fel ca anul trecut, și anul acesta trenulețul turistic al orașului nostru este îmbrăcat în costum de sărbătoare, invitându-ne pe toți într-o aventură de iarnă. În fiecare miercuri și joi, între orele 10:00 și 17:00, trenul este disponibil numai pe bază de programare pentru grupuri între 10 şi 56 de persoane. Vinerea, sâmbăta și duminica, trenuleţul circulă pe două rute: pleacă din Piaţa Calvin spre Şugaş Băi la orele 11:00, 13:00 și 15:00, și se întoarce din stațiune la orele 12:00, 14:00 și 16:00, iar la orele 17:00 și 18:00 pleacă din faţa Bibliotecii Judeţene pentru un tur al orașului.

În perioada 21-23 decembrie, între orele 18-21, desenele copiilor vor prinde viață pe fațada Teatrului „Tamási Áron”, iar proiecţiile de lumini promit să fie un eveniment de familie plin de bucurie.

Între 16 și 23 decembrie, un târg de Crăciun este deschis nu numai pentru locuitorii din Sfântu Gheorghe, ci și pentru cei din orașele și satele din jur. Pe lângă produsele tradiționale, vor fi organizate programe culturale, concerte în interior și în aer liber, plimbări cu ponei și fotografii care pot fi imprimate pe loc. Pentru programul complet, click AICI.

Organizatori: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Casa de Cultură „Kónya Ádám”.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.