ro
 
Miercuri, 11. Noiembrie 2026.

Din 17 decembrie, Municipiul Sfântu Gheorghe revine în scenariul galben

16.12.2020

Activitatea restaurantelor şi a instituţiilor de cultură va putea fi reluată. Vor fi permise activităţile recreative şi sportive în aer liber

Având în vedere faptul că rata de incidenţă a cazurilor de COVID-19 în ultimele 14 zile la nivelul Municipiului Sfântu Gheorghe a scăzut sub 3 la mia de locuitori, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis să nu mai prelungească restricţiile în vigoare până acum.

Astfel, începând de joi, 17 decembrie, se revine la măsurile valabile pe perioada stării de alertă în scenariul galben, pentru localităţile aflate în intervalul 1,5 – 3 în ceea ce priveşte rata de incidenţă a cazurilor.

Asta înseamnă că începând de joi vor putea fi redeschise la interior restaurantele şi cafenelele, fără a depăși însă 30% din capacitatea maximă a spațiului și doar în intervalul orar 06.00-23.00.

Primarul Antal Árpád le-a mulţumit locuitorilor pentru că au fost responsabili, fiind încă o dovadă că respectarea măsurilor de protecţie dă roade, şi a făcut un nou apel la locuitori să respecte măsurile recomandate de specialişti, pentru a avea sărbători liniştite şi în siguranţă.

„Deschiderea restaurantelor nu înseamnă că vor putea fi organizate microrevelioane, şi vreau să subliniez acest lucru, pentru că preţul acestor petreceri, urmările asupra sănătăţii oamenilor, se vor vedea în ianuarie”, spune primarul Antal Árpád.

De asemenea, activitățile muzeelor, bibliotecilor, cinematografelor, a instituțiilor de spectacole și concerte, școlilor populare, de artă și de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber vor putea fi reluate respectând toate măsurile în vigoare privind prevenirea răspândirii coronavirusului. Cinematografele şi instituțiile de spectacole vor putea funcţiona cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Tot începând de joi sunt permise activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, cu respectarea măsurilor în vigoare privind prevenirea răspândirii coronavirusului.

Astfel, patinoarul acoperit de lângă Arena Sepsi va fi deschis începând de vineri şi publicului larg, cu o capacitate redusă la maxim 260 de persoane simultan pe gheaţă. Programul va fi în fiecare vineri seara între orele 19-21, iar sâmbătă şi duminică între orele 11-13 şi 19-21. Casa de bilete se va deschide cu o jumătate de oră înainte de începerea programului pentru a evita aglomeraţia la intrare. Masca de protecţie va fi obligatorie, iar locuitorii sunt rugaţi să respecte măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului.

Operatorii economici din domeniul sălilor de sport sau fitness au obligaţia de a respecta normele de prevenire stabilite la nivel naţional, iar utilizarea pârtiilor sau a traseelor de schi pentru agrement se va face de asemenea cu respectarea măsurilor în vigoare privind prevenirea răspândirii coronavirusului.

Rămân valabile măsurile de protecție care prevăd obligativitatea purtării măștii în toate spațiile publice închise și deschise, se menține măsura închiderii magazinelor alimentare la ora 21:00, iar circulația în exteriorul locuinței după ora 23:00 se va permite doar pentru motive urgente sau întemeiate, cu declaraţie pe propria răspundere.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.