ro
 
Marți, 10. Noiembrie 2026.

Au mai rămas doar 5 zile pentru a face nominalizări la Best of Sepsi!

01.10.2025

Până pe 5 octombrie se mai pot face nominalizările pentru premiile Best of Sepsi, al căror scop este de a recunoaște eroii noștri de zi cu zi – acele persoane care, în anonimat, cu devotament și dorință de a acționa, îmbogățesc comunitatea noastră, fie că vorbim despre vânzători, cadre medicale, pedagogi, artiști, sportivi, lideri religioși sau despre cei care muncesc pentru siguranța orașului.

Nominalizările se pot face pe site-ul bestofsepsi.ro, în una din cele nouă categorii. Cele mai nominalizate 5 persoane din fiecare categorie vor trece în etapa de votare, care se va desfășura între 20 octombrie și 2 noiembrie, iar gala de premiere va avea loc pe 15 noiembrie, de la ora 18:00, în sala mare a Teatrului „Tamási Áron”.

Best of Sepsi nu este doar un premiu, ci o sărbătoare a forței și solidarității comunității. Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe îi îndeamnă pe locuitori să profite de această oportunitate și să nominalizeze persoanele care, prin munca lor de zi cu zi, fac ca viața orașului nostru să fie mai bună.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.