ro
 
Marți, 10. Noiembrie 2026.

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe

12.11.2025

Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe acordă, începând din anul 2010, Bursele „Sfântu Gheorghe” elevilor locali din anii terminali de liceu care au obținut rezultate excepționale în timpul studiilor. Bursa, acordată o singură dată pe an și în valoare de 5.000 de lei pentru fiecare beneficiar, poate fi solicitată de elevii de clasa a XII-a care au obținut performanțe remarcabile la învățătură. Pe lângă media generală a anilor de studii, se iau în considerare și participarea la concursuri școlare și rezultatele obținute, precum și abilitățile organizatorice ale elevilor, colaborarea cu consiliile elevilor sau cu organizații nonprofit.

Bursa va fi acordată celor cinci candidați care obțin cel mai mare punctaj, pe baza unei decizii a Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe. Dosarele de candidatură pot fi depuse la Biroul de Relații cu Publicul, Informaţii și Registratură al Primăriei, până la data de 4 decembrie 2025.

Dosarul de candidatură trebuie să conțină următoarele documente: cartea de identitate, o declarație de intenție, un curriculum vitae, o adeverință emisă de unitatea de învățământ care atestă media generală de la finalul anilor de studii, copii ale diplomelor și certificatelor de participare, scrisori de recomandare din partea organizațiilor, precum și alte documente care dovedesc rezultatele obținute la învățătură.

Regulamentul complet al Burselor Sfântu Gheorghe poate fi găsit AICI.

REZULTATE

REZULTATELE CONTESTAȚIILOR

Au început înscrierile pentru Bursele Sfântu Gheorghe
03.11.2026

Primăria premiază din nou performanța liceenilor din anii terminali

Precizări ale Primăriei Sfântu Gheorghe privind situația balcoanelor închise la blocurile de locuințe
02.11.2026

În acest moment proprietarii locuinţelor nu trebuie să facă niciun demers administrativ, nu există riscul unor măsuri urgente (cum ar fi majorarea automată a impozitului) și nu există un termen-limită care să pună presiune pe proprietari.

Deschis. Despre o epocă închisă: Muzeul Steaua Roșie își așteaptă vizitatorii
30.10.2026

Spațiul expozițional de aproape 3.000 de metri pătrați ghidează publicul prin istoria socialismului de stat, de la începuturi până la căderea regimului.

Noi linii de autobuz pe străzile Jókai Mór și Borvíz și modificări de orar începând din noiembrie
28.10.2026

Începând de luni, 2 noiembrie, rețeaua de transport public din Sfântu Gheorghe se extinde cu două linii noi: linia 8 va conecta strada Jókai Mór din cartierul Simeria Veche la rețeaua de transport public, iar linia 9B va oferi mai multe posibilități de deplasare locuitorilor de pe strada Borvíz.

Primarul Antal Árpád, revoltat după ce Tribunalul Cluj a refuzat din nou eliberarea internatului de la CNMV, considerând că „nu există urgență”
28.10.2026

„Motivarea instanței, conform căreia urgența s-ar fi „estompat” pentru că administrația locală a făcut eforturi uriașe din bugetul orașului pentru a închiria clase modulare temporare, este o palmă dată comunității noastre. Măsurile de criză luate de Primărie pentru a nu lăsa copiii pe drumuri nu pot fi transformate în argument judiciar pentru a perpetua un blocaj la nesfârșit”, a declarat primarul Antal Árpád.