ro
 
Marți, 22. Septembrie 2026.

Au început înscrierile pentru bursele acordate studenţilor din ani terminali

03.01.2023

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 31 ianuarie.

În ultima şedinţă din 2022, Consiliul Local Sfântu Gheorghe a aprobat o nouă sesiune de burse pentru studenţi, masteranzi şi doctoranzi în ani terminali. 

Pentru bursă pot aplica studenţii care își pregătesc teza de licență, masterat sau doctorat în anul universitar în curs. Această bursă se poate acorda studenților cu domiciliul în Sfântu Gheorghe, dar și studenților din alte localități.

Pot aplica studenți care – deși nu sunt din Sfântu Gheorghe –, se află în faza de pregătire a tezei de licență, masterat sau doctorat în anul universitar curent, iar subiectul ales are utilitate locală, sau au efectuat cercetări despre municipiul Sfântu Gheorghe, respectiv dacă rezultatele cercetării pot fi transpuse în administrație sau în vreun domeniu de dezvoltare al municipiului Sfântu Gheorghe. Studenții cu domiciliul în Sfântu Gheorghe pot aplica indiferent de subiectul cercetării lor.

Valoarea burselor depinde de nivelul studiilor, adică cei care se pregătesc pentru lucrarea de licență pot primi 300 de lei lunar timp de 4 luni, cei care își finalizează studiile de masterat pot beneficia de 500 de lei lunar, iar cei care se pregătesc pentru disertația de doctorat pot primi burse în valoare de 1.000 de lei lunar pentru o perioadă de 4 luni.

Persoanele interesate pot depune dosarele la Compartimentul Relații cu Publicul, Informații, Registratură, sau le pot trimite prin poştă, la adresa: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe, Compartimentul pentru Tineret, strada Kőrösi Csoma Sándor nr. 5, Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, România. Termenul limită de depunere a dosarelor este 31 ianuarie 2023 (data poştei). 

Totodată, indiferent de modalitatea de depunere a documentaţiei, formularul de înscriere trebuie trimis şi în format electronic la adresa de e-mai zsolt.balogh@sepsi.ro, până la ora 15:00 a zilei de 31 ianuarie 2023.

Regulamentul poate fi consultat AICI, iar formularul de înscriere poate fi descărcat de AICI.

Consiliul Local Sfântu Gheorghe a lansat programul de burse pentru studenți în 2014, iar la bursă pot aplica studenții sub 35 ani care își continuă studiile universitare, de master sau de doctorat oriunde în lume, și lucrează la pregătirea disertației lor în cursul anului actual.

Lista celor înscriși la programul de burse pentru susținerea studenților din anii terminali

17.02.2023: Rezultate

Se vor acorda burse numai studenților la licență și la doctorat care au acumulat min. 40 de puncte și studenților la master care au acumulat minim 30 de puncte.


Contestațiile se pot depune în termen de 2 zile lucrătoare de la afișare, în Biroul pentru Tineret (str. Kőrösi Csoma Sándor nr. 5)
Afișat: 17. 02. 2023,11:00

Se redeschide piscina municipală și continuă programul „Inițiere în sport” la Sfântu Gheorghe
21.09.2026

Funcționarea ambelor servicii reprezintă un efort financiar considerabil, însă administrația locală își asumă costurile, deoarece nu dorește să facă economii pe seama copiilor și a menținerii sănătății.

Realizări de succes în educație și infrastructură la Sfântu Gheorghe
10.09.2026

Bilanțul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR)

La Sfântu Gheorghe a intrat în vigoare un orar adaptat începerii anului școlar și schimburilor de tură
07.09.2026

Pe baza experienței acumulate în perioada de testare de o lună și a sugestiilor primite din partea călătorilor, a fost introdusă o cursă destinată elevilor, a fost mărită frecvența mai multor linii în orele de vârf, au fost adăugate noi ore de plecare și a fost îmbunătățită deservirea zonei industriale și a comunei Arcuș.

Știință, artă și dezbateri: peste 3.500 de elevi înscriși la discuţiile de la a doua ediţie MindFormers
07.09.2026

Diminețile sunt dedicate în primul rând elevilor, iar după-amiaza porțile fostei Fabrici de Țigarete sunt deschise publicului de toate vârstele

Programul celei de-a doua ediții MindFormers: invitați internaționali, știință, workshopuri, instalații de lumină și world music în fosta Fabrică de Țigarete
01.09.2026

În perioada 16–19 septembrie, fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe prinde din nou viață. Timp de patru zile, publicul este așteptat la conferințe științifice și de popularizare a științei, workshopuri interactive, discuții, simulatoare speciale, o expoziție internațională de artă a luminii și un program muzical divers.