ro
 

Direcția de Asistență Socială Sfântu Gheorghe organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuție vacantă

22.10.2021

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ SFÂNTU GHEORGHE

cu sediul în Sfântu Gheorghe, str. Erege, nr. 19

 

Organizează concurs pentru ocuparea unei funcţii publice de execuție vacantă:

 

În cadrul Compartimentului pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului şi a Persoanelor cu Handicap

 

- 1 funcţie publică de execuție de Consilier (S), clasa I, gradul profesional superior

Condiţii de participare:

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 386, lit. a, și art. 465 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare:

- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul asistenţei sociale;

- necesită 7 ani vechime în specialitatea studiilor.

 

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune în termen de 20 zile de la data publicării anunțului pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și pe pagina web a Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Sfântu Gheorghe, Compartimentul Resurse Umane (tel.: 0267-312111). Date de contact: Hável Tünde, Consilier principal.

 

Concursul va avea loc la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Sfântu Gheorghe:

  • în data de 22.11.2021, ora 10:00 proba scrisă
  • în data de 24.11.2021, interviul

 

 

Acte necesară

Declarație pe propria răspundere

Bibliografie

Principalele atribuții

Formular de inscriere

CV

 

 

* data publicării: 22 octombrie 2021