HOTĂRÂREA NR. 253/2014 privind acordarea unor despăgubiri persoanelor şi/sau familiilor afectate de incendiul produs la data de 20.08.2014 în imobilul situat în str. Nuferilor, bl. 11, sc. A, din municipiul Sfântu Gheorghe.
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 253/2014
privind acordarea unor despăgubiri persoanelor şi/sau familiilor afectate de
incendiul produs la data de 20.08.2014 în imobilul situat în str. Nuferilor,
bl. 11, sc. A, din municipiul Sfântu Gheorghe.
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;
Având în vedere Raportul nr. 40346/2014 al Comisiei de evaluare a pagubelor, constituit prin dispoziţia Primarului nr. 1389/2014;
Având în vedere prevederile art. 18 şi art. 27 din Legea nr. 481/08.11.2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 4 din OUG nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1), alin. (6) pct. 8 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 45 alin (2) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. – Se aprobă acordarea unor despăgubiri persoanelor şi/sau familiilor afectate de incendiul produs în data de 20.08.2014 în imobilul situat în str. Nuferilor, bl. 11, sc. A din municipiul Sfântu Gheorghe, potrivit Tabelului pentru stabilirea despăgubirilor, anexă la prezenta hotărâre, din care face parte integrantă.
ART. 2. – Cu executarea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 21 august 2014.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |