HOTĂRÂREA NR. 205/2014 privind aprobarea consumului lunar de combustibil pentru autospeciale din dotarea Poliţiei Locale Sfântu Gheorghe
MUNICIPIUL SFÂNTU GHEORGHE CONSILIUL LOCAL |
|
|
|
HOTĂRÂREA NR. 205/2014
privind aprobarea consumului lunar de combustibil pentru autospeciale
din dotarea Poliţiei Locale Sfântu Gheorghe
Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în sedinţă extraordinară;
Având în vedere Referatul nr. 30.869/2014 al Poliţiei locale a municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 34.872/2014 al Poliţiei Locale a municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 1 alin. (2) şi (3), art. 5 alin. (4), respectiv pct. II al anexei 3 din O.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere art. I din Legea nr. 33/2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2010 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice;
Având în vedere prevederile Legii nr. 155/2010 – Legea poliţiei locale, republicată şi H.G. nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentul–cadru de organizare şi funcţionare al Poliţiei locale;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. a şi alin. (6) lit. a pct. 7 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (1) şi art. 115 alin. (1) lit. b din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
HOTĂRĂŞTE
ART. 1. - Se aprobă consumul lunar de combustibil pentru autospecialele din dotarea Poliţiei Locale Sfântu Gheorghe, după cum urmează:
Nr. crt. |
Categoria vehiculelor |
Normă lunară de carburant (litri/lună/autospecială) |
1. |
Autospeciale pentru patrulare şi intervenţie |
300 |
ART. 2. - Cu executarea prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe şi Poliţia Locală Sfântu Gheorghe.
Sfântu Gheorghe, la 05 august 2014.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ |
CONTRASEMNEAZĂ |