ro
 
Duminică, 19. May 2024.

HOTĂRÂREA NR. 308/2011 cu privire la finanţarea nerambursabilă de la bugetul local, a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale pe anul 2012

08.12.2011 2011

MUNICIPIUL   SFÂNTU  GHEORGHE
CONSILIUL LOCAL
RO 520008 Sfântu Gheorghe                                                 Tel:  0267-311726
str. 1 Decembrie 1918 nr. 2                                                           Fax: 0267-351781
Judeţul Covasna                                     E-mail: consiliul.local@sepsi.ro

HOTĂRÂREA NR. 308/2011
cu privire la finanţarea nerambursabilă de la bugetul local, a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale pe anul 2012


Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, în şedinţă extraordinară;

Având în vedere Raportul de specialitate nr. 71.295/2011 al Compartimentului pentru învăţământ şi cultură din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului, legislaţia muncii şi disiciplină a Consiliului local al municipiului Sfântu Gheorghe;
Având în vedere prevederile art. 1^2 alin. (4), art. 1^3 alin. (1), art. 2 alin. (1), art. 2^1 alin. (1), art. 6 alin. (1) – (7), art. 9, art. 11, art. 12 alin. (1) – (5) art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, cu modificările şi completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (9) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 45 alin. (2) lit. a şi art. 115 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

HOTĂRĂŞTE

 
ART. 1. - Se aprobă finanţarea nerambursabilă de la bugetul local a unor programe, proiecte şi acţiuni culturale legate de Municipiul Sfântu Gheorghe.
ART. 2. - În bugetul municipiului Sfântu Gheorghe se vor prevede anual, distinct pe semestre şi domenii, sumele destinate acordării de finanţări nerambursabile pentru oferte culturale.
ART. 3. - Se aprobă Regulamentul procedurii de selecţie a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, anexa nr. 1 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 4. - Se aprobă conţinutul Anunţului public privind sesiunile de selecţie, anexa nr. 2 la prezenta hotărâre din care face parte integrantă.
ART. 5. - Componenţa Comisiei de selecţie a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale se va numi prin dispoziţie de primar.
ART. 6. - Componenţa Comisiei de soluţionare a contestaţiilor se va numi prin dispoziţie de primar.
ART. 7. - Dispoziţiile de numire ale comisiilor arătate la art. 5 şi art. 6 vor fi emise până la cel mai târziu o săptămână după expirarea termenului de depunere a proiectelor, programelor şi acţiunilor culturale, pentru fiecare sesiune de selecţie în parte.
ART. 8. - Membri Comisiei de selecţie şi membri Comisiei de soluţionare a contestaţiilor vor beneficia de o indemnizaţie reprezentând 5 % din indemnizaţia lunară netă a primarului.
ART. 9. - Executarea prezentei hotărâri se încredinţează comisiilor constituite potrivit art. 6 şi art. 7, precum şi Direcţiei Economice din cadrul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe.

Sfântu Gheorghe, la 08 decembrie 2011.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ                                                  CONTRASEMNEAZĂ
        Bálint Iosif                                                                    SECRETAR
                                                                                           Kulcsár Tünde

 

 

Anexa la H.C.L. nr. 308/2011